FC Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, că Tiberiu Bălan, în vârstă de 43 de ani, a fost cooptat în staful academiei FC Universitatea Cluj şi va conduce echipa de tineret.
FC Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, că Tiberiu Bălan, în vârstă de 43 de ani, a fost cooptat în staful academiei FC Universitatea Cluj şi va conduce echipa de tineret.
Clubul FC Argeş şi Bogdan Andone au ajuns, marţi, la un acord pentru postul de antrenor principal al grupării argeşene. Înţelegerea se va întinde pe două sezoane.
Marius Şumudică, fostul antrenor al celor de la Gaziantep şi fost jucător emblematic al celor de la Rapid, a semnat cu formaţia giuleşteană, ca antrenor principal.