
Dan Petrescu l-a vrut cu orice preţ pe brazilianul Roger (26 de ani), care a impresionat la UTA Arad în prima parte a sezonului, însă de la transferul în Gruia acesta a "dispărut" complet.
Dan Petrescu l-a vrut cu orice preţ pe brazilianul Roger (26 de ani), care a impresionat la UTA Arad în prima parte a sezonului, însă de la transferul în Gruia acesta a "dispărut" complet.
CFR Cluj a mai reuşit un transfer şi i-a îndeplinit dorinţa lui Dan Petrescu (53 de ani). Antrenorul a cerut un atacant, astfel că şefii clubului au adus un vârf de atac. Duşan Celar (25 de ani) a fost transferat de CFR Cluj, potrivit presei din Serbia.
FCSB şi CFR Cluj se luptă pentru acelaşi fotbalist pe piaţa transferurilor. Cele două mari cluburi din Liga 1 îl vor pe Rachid Bouhenna (29 de ani), de la Sepsi, iar fundaşul central a recunoscut că a avut contacte cu ambele echipe în ceea ce priveşte un eventual transfer. Gigi Becali (62 de ani) îi poate da, astfel, o lovitură CFR-ului după cele trei titluri de campioană consecutive ajunse în Gruia, dar şi "feroviarii" se pot menţine pe linia victoriilor în faţa FCSB.