Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, vineri, în social media, că a mers în Italia ca să rezolve problema de la genunchi şi că speră să revină pe teren în curând.
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, vineri, în social media, că a mers în Italia ca să rezolve problema de la genunchi şi că speră să revină pe teren în curând.
Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat, miercuri, lista iniţială a sportivilor care beneficiază de wild card la ediţia din acest an. Pe lista pentru simplu feminin se află, între altele, Emma Răducanu, însă nu este şi Simona Halep, care a câştigat competiţia în 2019.
Parcă nu se mai opresc veştile rele pentru Simona Halep, după retragerea forţată a acesteia din primul tur al turneului Trophee Clarins. Sportiva din România urmează să fie incertă şi pentru Jocurile Olimpice de la Paris din cauza problemelor medicale.