În deschiderea evenimentului de final de an organizat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv, Alice, Sara şi Sorin Ene au urcat pe scenă şi au cântat „Deşteaptă-te, române!” . Gala lui Norris Măgeanu a fost una grandioasă, cu 1000 de invitaţi.

Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITI) a anunţat că Simona Halep a fost suspendată provizoriu ca urmare a depistării pozitive cu o substanţă interzisă. Orange Sport a luat legătura cu Cristian Jura, judecător român la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, instituţia la care constănţeanca ar putea apela în funcţie de pedeapsă, care a oferit răspunsuri din punct de vedere legal.
Dinamo s-a despărţit de mai mulţi fotbalişti la începutul acestui sezon, pentru a le face loc spaniolilor aduşi de noua conducere. Printre jucătorii care au plecat s-a numărat şi Slavko Perovic, care, la 31 de ani, s-a retras şi a ajuns director sportiv.