S-au terminat grijile FCSB pentru startul sezonului Superligii. Mihai Stoica, oficialul clubului bucureştean, a anunţat că a primit câteva imagini, care l-au liniştit, după controversa apărută la începutul stagiunii.

FCSB a ieşit la ”vânătoare” de jucători pentru a ataca titlul în sezonul care urmează, iar Mihai Stoica a recunoscut că vicecampioana ar fi interesată de unul dintre fundaşii centrali din Superligă. Dar situaţia contractuală a acestuia cu clubul la care este legitimat este incertă.
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali (64 de ani), este foarte sigur că echipa sa va cuceri titlul în acest sezon, chiar dacă are parte de arbitraje pe care le consideră potrivnice.