Deşi a reuşit să obţină prima sa victorie pe banca României în urma acelui meci, Edi Iordănescu a fost criticat oricum pentru una dintre deciziile luate înaintea partidei cu Finlanda. Mihai Rotaru este de părere că selecţionerul a făcut o ”greşeală majoră” prin omiterea unui fotbalist din lot la acel joc.
România a reuşit să obţină prima victorie din această ediţie a Nations League în al treilea meci din grupe, după ce a învins-o pe Finlanda, scor 1-0.
Elevii lui Edi Iordănescu pierduseră primele două meciuri din competiţie, fără să marcheze vreun gol şi făcându-se de râs în Muntenegru.
Însă, la primul meci de pe noul Giuleşti pentru naţională, ”tricolorii” s-au mobilizat şi au reuşit să se impună, dar cu multă şansă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Puşcaş avea şansa de a deschide scorul după un sfert de oră de joc, dar penalty-ul său a fost apărat de goalkeeper-ul finlandez, înainte ca Bancu să deschidă scorul.
Dacă prima repriză a fost dominată de România, a doua a aparţinut oaspeţilor, care s-au întrecut în ratări şi nu au putut obţine egalarea.
În final, toate punctele ne-au aparţinut, dar criticile pentru Edi Iordănescu nu au dispărut, iar Mihai Rotaru i-a reproşat selecţionerului una dintre deciziile tactice luate.
Mihai Rotaru îi reproşează lui Edi Iordănescu că i-a omis jucătorul din lot la meciul cu Finlanda
Patronul Universităţii Craiova este convins că omiterea lui Andrei Ivan din lot a fost o ”greşeală majoră”, explicând că acesta ar fi fost singurul jucător competent să îi ia locul lui Puşcaş în atac.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Nu, antrenorul nu are voie să facă aşa ceva. E o greşeală majoră. Am crezut că e accidentat. Dacă i se întâmpla ceva lui Puşcaş, cu cine jucai?
Tănase, vârf împins? Vreau să am dubii. E bun în România, dar în Muntenegru s-a văzut cu totul altceva”, a declarat Mihai Rotaru, pentru Orange Sport.
Andrei Ivan a debutat la echipa naţională încă din 2015, pe când avea doar 18 ani, în mandatul lui Anghel Iordănescu.
De atunci, fotbalistul Universităţii Craiova a tot lipsit din lot sau a fost chemat fără să fie utilizat, înainte de a deveni din nou o prezenţă constantă la naţională la finalul anului trecut.
În total, ”tricolorul” a însumat 13 apariţii în tricoul României, marcând un singur gol, într-un amical cu Georgia.
- Citește și
- MM Stoica a dezvăluit ce fundaşi centrali a ofertat FCSB: ”Suntem în căutare, Cristea s-a operat luni” | EXCLUSIV
- Moment fabulos în studioul Orange Sport! Panduru s-a amuzat pe seama gestului lui MM: ”Credeam că îţi freci mâinile de bucurie că a ajuns Balint la Craiova” | VIDEO EXCLUSIV
- David Miculescu, la un pas de a o părăsi pe UTA! Starul arădenilor este aproape de a semna cu o echipă din Liga 1, dar nu cu FCSB
Afla mai multe despre: edi iordănescu