FCSB este în căutarea a fundaşi centrali noi, după plecările lui Andrei Miron şi Vinicius şi accidentarea lui Iulian Cristea. Invitat în studioul Orange Sport, MM Stoica a dezvăluit că ”tricolorul” de abia s-a operat şi a recunoscut ce apărători a ofertat FCSB.
La finalul sezonului de abia încheiat, Gigi Becali a decis că unicul fundaş central pe care îl avea în lot care merita să continue la FCSB era Iulian Cristea.
Aşadar, lui Vinicius şi Andrei Miron nu li s-au prelungit contractele, iar aceştia au părăsit clubul, în timp ce Denis Haruţ şi Dragoş Nedelcu aveau să se întoarcă din împrumuturile lor pentru a acoperi golurile rămase în apărare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Însă, formaţia roş-albastră a primit rapid o lovitură grea: pierderea lui Iulian Cristea, care s-a accidentat în primele minute ale primului meci din această ediţie a Nations League, având nevoie de o intervenţie chirurgicală.
Aşadar, FCSB a decis că are nevoie de noi stopperi şi a luat în calcul opţiunea de a îl utiliza pe Mihai Lixandru, închizător sau mijlocaş central de meserie, în centrul defensivei.
Totuşi, această variantă nu pare să fi fost fezabilă, MM Stoica anunţând că echipa lui Gigi Becali a început să oferteze fundaşi centrali.
Managerul general de la FCSB a afirmat că unicii jucători care au primit propuneri dinspre vicecampioana României sunt liberi de contract şi au evoluat ultimele sezoane în străinătate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
MM Stoica a dezvăluit ce fundaşi centrali a ofertat FCSB
”Suntem în căutări de fundaşi centrali. Am început să facem oferte, nu e mare presiunea acum, dar o să înceapă. Cristea s-a operat azi.
Vorbim despre Mariani, care e o somitate în domeniu. Panţîru a avut o accientare foarte complicată. Plătim noi pentru Cristea.
Am încredere în Codorean, deplină. Eu aş recomanda oricărui jucător să se opereze la Codorean, dar nu pot opri un jucător să se opereze în Italia.
Din afara ţării (n.r. fundaşii ofertaţi), da. Mai sunt şi români din afara ţării. Rus e sub contract, nu dăm bani.
Nu dăm bani pentru niciun jucător. Cine zice că are ofertă de la Steaua, FCSB, minte!”, a declarat MM Stoica, pentru Orange Sport.
- Citește și
- Moment fabulos în studioul Orange Sport! Panduru s-a amuzat pe seama gestului lui MM: ”Credeam că îţi freci mâinile de bucurie că a ajuns Balint la Craiova” | VIDEO EXCLUSIV
- David Miculescu, la un pas de a o părăsi pe UTA! Starul arădenilor este aproape de a semna cu o echipă din Liga 1, dar nu cu FCSB
- Dan Şucu vrea să dea o adevărată lovitură la Rapid! George Puşcaş şi un alt atacant cu zeci de meciuri în tricoul României, pe lista omului de afaceri
Afla mai multe despre: mm stoica