You are here:

VIDEO | Alexandru Musi, cu lacrimi în ochi în timp ce este consolat de MM Stoica. Tânărul fotbalist de la FCSB s-a accidentat la meciul cu Farul

VIDEO | Alexandru Musi, cu lacrimi în ochi în timp ce este consolat de MM Stoica. Tânărul fotbalist de la FCSB s-a accidentat la meciul cu Farul

FCSB

Comentarii

Alexandru Musi, unul dintre cei mai promiţători jucători de la FCSB, a ieşit accidentat în a doua repriză a partidei împotriva celor de la Farul Constanţa.

Tânărul mijlocaş ofensiv al celor de la FCSB a fost înlocuit în minutul 50 al partidei dintre ultimele două campioane din Superliga, FCSB şi Farul Constanţa. Musi a suferit o accidentare în urma unui contact cu Gabi Iancu. Cei doi fotbalişti au fost înlocuiţi la scurt timp. 

Pentru Musi vor urma o serie de verificări pentru a afla gravitatea accidentării sale, însă, primele semne indică spre o entorsă. Musi a fost surprins la finalul partidei, într-o cârjă, în lacrimi, în timp ce este consolat de Mihai Stoica. Preşedintele Consiliului de Administraţie al celor de la FCSB l-a îmbrăţişat pe Musi şi l-a consolat, în urma accidentării suferite de acesta, în debutul actului secund. 

Darius Olaru a reuşit să-şi salveze echipa pe finalul partidei. Mijlocaşul a înscris golul decisiv în prelungirile partidei, dintr-un penalty acordat cu ajutorul sistemului VAR de arbitrul central al partidei, Istvan Kovacs. 

FCSB a bifat primul succes în acest sezon, în Superliga. FCSB ocupă locul şapte în clasamentul Superligii, cu cinci puncte după patru meciuri disputate. Campioana României îşi continuă parcursul european cu returul împotriva celor de la Sparta Praga, partidă care se va disputa la Bucureşti. În meciul tur, FCSB a obţinut un rezultat de egalitate, la Praga.

VIDEO | Momentul în care Alexandru Musi este consolat de Mihai Stoica

Afla mai multe despre: fcsbfarulalexandru musisuperligamm stoica 

viewscnt
Articole similare