You are here:

VIDEO | ”Eu?”. Eugen Neagoe a umilit un fotbalist în faţa întregului stadion. Ce i-a făcut şi cum şi-a explicat gestul: ”Total nemulţumit”

VIDEO | ”Eu?”. Eugen Neagoe a umilit un fotbalist în faţa întregului stadion. Ce i-a făcut şi cum şi-a explicat gestul: ”Total nemulţumit”

U Cluj

Comentarii

U Cluj a ajuns la borna de cinci meciuri la rând fără victorie în Superligă, după ce a pierdut şi duelul din ultima etapă din 2022, la Sfântu Gheorghe, scor 1-2, împotriva lui Sepsi. În timpul meciului, Eugen Neagoe şi-a umilit un fotbalist, cu un gest dur.

Sepsi a reuşit să încheie anul cu o victorie împotriva celor de la U Cluj, scor 2-1, care i-a aduis pe covăsneni pe loc de play-off, deşi trupa din Sfântu Gheorghe încă poate fi depăşită de Petrolul şi Hermannstadt.

Dacă finalul lui 2022 este unul bun pentru Cristiano Bergodi şi jucătorii săi, pentru cei de la U Cluj, lucrurile nu stau la fel de bine, iar presiunea este resimţită cu adevărat de ardeleni.

Acest lucru a fost evident şi în meciul de la Sfântu Gheorghe. Antrenorul ”şepcilor roşii” a făcut două schimbări încă din minutul 38, doar una din motive medicale, iar până în minutul 63 le efectuase pe toate cinci.

La pauză, Ely Fernandes a fost ”aruncat” pe teren, înainte de a fi înlocuit doar 18 minute mai târziu, provocând un moment de confuzie pentru jucătorul din Insulele Capului Verde.

”Eu?”, a spus atacantul de 32 de ani, vizibil derutat când şi-a văzut numărul pe tabela de schimbări. Acesta s-a îndreptat umilit spre banca de rezerve pentru a îşi recupera locul, probabil încă încălzit.

Ely Fernandes este unul dintre cei patru jucători amendaţi de Neagoe în urmă cu scurt timp.

Eugen Neagoe l-a umilit pe Ely Fernandes în faţa întregului stadion

Întrebat despre schimbările făcute, Eugen Neagoe a ţinut un discurs dur la adresa fotbaliştilor pe care i-a scos de pe teren.

Am fost obligat să îl schimb pe Vlădoiu, a avut o problemă la genunchi, ştiam, nici ieri, nici alaltăieri nu s-a antrenat, două zile, a încercat băiatul, nu am ce să îi reproşez.

Dar, în rest, schimbările au fost... am vrut să aducem ceva în plus de pe bancă, foarte puţin am reuşit, în schimb, sunt total nemulţumit de jucătorii pe care i-am schimbat”, a explicat antrenorul lui U Cluj.

Aflată pe locul 14, cu 19 puncte după 21 de etape, U Cluj se pregăteşte pentru o luptă împotriva retrogradării şi ar putea încheia anul chiar şi mai jos în clasament.

Dacă UTA îşi va câştiga ultimul meci, ”şepcile roşii” vor începe 2023 de pe penultimul loc şi deja s-au pus pe adus întăriri pentru a se menţine în Superligă.

Afla mai multe despre: ely fernandes 

viewscnt
Articole similare