Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Moruţan, gol în poarta lui Fenerbahce. Victorie sonoră pentru Ankaragucu şi calificare în semifinalele Cupei Turciei

VIDEO | Moruţan, gol în poarta lui Fenerbahce. Victorie sonoră pentru Ankaragucu şi calificare în semifinalele Cupei Turciei

Stranieri

Comentarii

Ankaragucu a reuşit o victorie de prestigiu în faţa colosului turc Fenerbahce, pe care l-a eliminat din Cupa Turciei. Olimpiu Moruţan (24 de ani) a contribuit şi el cu un gol.

Moruţan a contribuit din plin la calificarea echipei sale în dauna lui Fenerbahce 

Ankaragucu a învins-o la scor de neprezentare pe Fenerbahce, scor 3-0, în sferturile Cupei Turciei.

Olimpiu Moruţan a fost cel care a deschis balul. Internaţionalul român a marcat în minutul 10, cu un şut de la mare distanţă care, cu ajutorul devierii unui jucător advers, a ajuns în plasa porţii lui Fenerbahce.

Dar gazdele nu s-au retras în apărare, ba chiar şi-au trecut în cont încă un gol până la pauză. Chatzigiovanis a înscris în minutul 33.

În repriza secundă, Moruţan a fost avertizat cu un cartonaş galben în minutul 76. Imediat, a fost scos de pe teren, în ovaţiile întregului stadion.

Dar Ankaragucu a mai marcat un gol până la final. Rodrigues şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor în această partidă, una de referinţă pentru gazde.

În cele din urmă, Ankaragucu a reuşit să se califice în semifinalele Cupei Turciei, lăsând-o în afara competiţiei pe Fenerbahce.

În ceea ce priveşte campionatul turc, Ankaragucu ocupă locul 15, cu 29 de puncte, în timp ce Fenerbahce este a doua clasată, cu 70 de puncte.

În ceea ce-l priveşte pe Olimpiu Moruţan, acesta a disputat 28 de partide pentru echipa din Ankara în toate competiţiile şi a reuşit patru goluri şi trei pase decisive.

În momentul de faţă, mijlocaşul în vârstă de 24 de ani este cotat la patru milioane de euro, conform specialiştilor de la Transfermarkt.com.

Afla mai multe despre: olimpiu morutancupa turcieiankaragucufenerbahce 

viewscnt
Articole similare