You are here:

A fost cu România la Euro şi deja vede primele semne ale revoluţiei de la naţională: ”Mircea Lucescu a adus plusul acela de posesie”

A fost cu România la Euro şi deja vede primele semne ale revoluţiei de la naţională: ”Mircea Lucescu a adus plusul acela de posesie”
Comentarii

Se văd deja primele semne ale revoluţiei pe care selecţionerul Mircea Lucescu (79 de ani) a anunţat că o pregăteşte la prima reprezentativă a României.

Mircea Lucescu aplică ceea ce zice: ”A adus plusul acela de posesie”

Reprezentativa României, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică pentru prima dată în noul mandat, a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, selecţionata din Kosovo, în grupa C2 a Ligii Naţiunilor.

La Priştina, Mircea Lucescu a revenit cu o victorie pe banca naţionalei tricolore, după o pauză de 38 de ani. Golurile au fost marcate Dennis Man (40), Răzvan Marin (51), din penalty, şi Denis Drăguş (82).

Despre întoarcerea cu succes a lui Mircea Lucescu la cârma naţionalei României a vorbit şi Bănel Nicoliţă. Acesta a lăudat prestaţia tricolorilor şi a subliniat faptul că se vede uşor, uşor punerea în practică a revoluţiei anunţate la naţională de legendarul antrenor român.

”Foarte bine, mă bucur că am câştigat cu 3-0. Am meritat, pentru că jucat un fotbal frumos şi plăcut. Mircea Lucescu a adus plusul acela de posesie şi de ocazii. Ne bucurăm de victorie. 

Să o luăm pas cu pas şi să nu facem nuntă dintr-o victorie cu Kosovo pentru că sunt multe meciuri şi trebuie să luăm pas cu pas ca să ajungem la Mondial”,  a declarat Nicoliţă, după un meci de Old Boys.

Bănel Nicoliţă, ajuns la 39 de ani, a participat cu România la EURO 2008, turneu final la care a bifat toate cele trei meciuri ale tricolorilor.

Afla mai multe despre: romaniaechipa nationalamircea lucescubanel nicolita 

viewscnt
Articole similare