You are here:

A plecat de la FCSB, refuzând o ofertă uriaşă pentru a semna cu Farul, dar ”Regele” a renunţat la el după jumătate de sezon: ”Voiam să lucrez cu Hagi” | EXCLUSIV

A plecat de la FCSB, refuzând o ofertă uriaşă pentru a semna cu Farul, dar ”Regele” a renunţat la el după jumătate de sezon: ”Voiam să lucrez cu Hagi” | EXCLUSIV

Farul Constanța

Comentarii

Printre transferurile rezolvate de Farul Constanţa în această vară s-a numărat şi cel al lui Robert Ion (22 de ani), care, lăsat liber de contract de FCSB, a refuzat o ofertă triplă faţă de cea primită din partea lui Gică Hagi, pentru a lucra cu ”Regele”.

În vara lui 2022, unul dintre primii fotbalişti care au semnat cu Farul a fost Robert Ion, care a părăsit-o pe FCSB după cinci ani în care a fost legitimat la club.

În timpul petrecut ca jucător al vicecampioanei, Ion a însumat numai cinci apariţii în tricoul roş-albastru, contribuind două pase decisive.

Din cele cinci sezoane petrecute la FCSB, mijlocaşul a petrecut unul în academia vicecampioanei, unul la prima echipă şi aproape trei la Academica Clinceni, sub formă de împrumut, pe lângă câteva luni la Voluntari.

Iar, în această vară, Ion a părăsit-o într-un final pe echipa lui Gigi Becali, făcând pasul la Farul Constanţa, la ani buni după ce fusese dorit iniţial de Gică Hagi.

”Voiam să lucrez cu Hagi”

Jucătorul de 22 de ani a recunoscut că a mai fost dorit în trecut de Gică Hagi şi că a refuzat o ofertă aproape triplă faţă de cea a Farului pentru a lucra cu ”Regele”.

Într-un interviu cu Orange Sport, Robert Ion spera că Hagi va reuşi să îl revitalizeze, la fel cum a făcut-o în cazul nenumărator jucători, dar aventura sa la Ovidiu s-a încheiat rapid.

După doar jumătate de sezon la Farul, Ion a fost cedat definitiv în Liga 2, la Poli Iaşi, liber de contract.

Am avut o ofertă şi din afară, dublu spre triplu faţă de ce am avut la Farul, dar nu am vrut să aud de altă ofertă în afară de cea de la Farul.

Am zis că vreau să lucrez cu Hagi... în capul meu era <<nu ai făcut-o atunci, trebuie să o faci acum neapărat, pentru că mergi acolo şi într-un an eşti şi mai bine>>.

Am avut o discuţie cu Hagi şi mi-am dat seama că nu e despre ce fac şi mi-am dat seama că în iarnă trebuie să fac următorul pas, să rup contractul”, a declarat Robert Ion, pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: robert ion 

viewscnt
Articole similare