Ultimele echipe clasate din Superligă îşi pot pierde antrenorul după doar şase etape. Luni, un tehnician şi-a dat acordul public pentru a fi îndepărtat.
Încă o schimbare de antrenor în Superligă
După etapa a şasea din Superligă, încă o schimbare de antrenor e pregătită. Tehnicianul lui U Cluj, Erik Lincar (43 de ani), a recunoscut că e pregătit să o părăsească pe formaţia nou-promovată. De la startul Superligii, FCSB l-a înlocuit pe Toni Petrea cu Nicolae Dică şi Universitatea Craiova l-a ales pe Mirel Rădoi în locul lui Laszlo Balint.
U Cluj e pe penultimul loc în campionat, cu doar două puncte acumulate, ambele după remize în primele două etape, cu FCSB şi Universitatea Craiova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru "şepcile roşii" au urmat înfrângeri cu FC Argeş, Petrolul Ploieşti, UTA, iar ultima, cu Sepsi, scor 0-1 pe Cluj Arena, îi poate fi fatală lui Erik Lincar.
"Va fi o prima discuţie să vedem care e situaţie. Nu am o problemă să plec de la această echipă", a anunţat Erik Lincar în cadrul conferinţei de presă de după înfrângerea cu Sepsi.
Aflat de un an şi trei luni pe banca lui U Cluj, Erik Lincar şi-ar dori ca plecarea sa să nu aibă implicaţii financiare pentru nicio parte.
"Până la primirea golului i-am dus pe cei de la Sepsi în zona în care am dorit, nu i-am lăsat să îşi etaleze calităţile tehnice, să construiască. În fotbal trebuie să ai şi şansă, în momentul de faţă nici nu ştiu ce să spun aşa. E clar că şi jucătorii sunt din punct de vedere mental destul de jos
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Au muncit foarte mult, au alergat. Nu am cum să le reproşez, doar că în fotbal trebuie să profiţi de toate situaţiile pe care le ai.
Nu cred că stă rămânerea mea sau plecarea mea într-o situaţie neapărat finaciară. De fapt mai am de primit bani de la clubul ăsta pentru performanţa pe care am făcut-o, aşa că chiar nu va fi o problemă. Dar nici să aduc eu bani de acasă ca să plec. Asta ar fi ultima.
Asta e meseria noastră să vii şi să pleci. Am antrenat vreo 12 echipe, am venit de 12 ori, am plecat de 12 ori. Din păcate nu a ieşit nici de data asta, poate e nevoie de o schimbare, de o altă energie", a mai spus tehnicianul care a promovat-o pe U Cluj în Superligă.
De asemenea, inclusiv ultima clasată din Superligă, CS Mioveni, îl poate schimba pe Alexandru Pelici cu Flavius Stoican, conform ultimelor informaţii apărute.
- Citește și
- "Să spună adevărul, nu minciuni". În plin conflict cu MM Stoica, Dumitru Dragomir a dezvăluit cum l-a propus într-o altă funcţie departe de FCSB
- Reacţia lui Cristiano Bergodi după U Cluj - Sepsi 0-1. Antrenorul italian a reclamat terenul de pe Cluj Arena: ”Victorie muncită”
- Gigi Becali vrea să renunţe la încă un fotbalist. MM Stoica şi Nicolae Dică încearcă să-l împiedice: "Ultimul cuvânt îl are patronul" | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: erik lincar, u cluj, u cluj sepsi, schimbare de antrenor superliga