Dinamo a legat al doilea succes consecutiv, 1-0 cu FC Voluntari, iar ”câinii” au început din nou să spere în salvarea de la retrogradare. Jocul echipei lui Zeljko Kopic nu a fost unul deosebit de spectaculos, însă suporterii veniţi pe Stadionul ”Arcul de Triumf” au plecat mulţumiţi de al patrulea succes stagional al favoriţilor.
Ghezali a schimbat flancurile şi l-a amuzat teribil pe Bogdan Cosmescu. ”Avea treabă la Arcul de Triumf”
Invitat în cadrul emisiunii ”Minutul 91”, comentatorul Orange Sport a urmărit o fază din prima repriză, în care Lamine Ghezali, extrema dreaptă a lui Dinamo, a ajuns pe partea stângă, după o serie de driblinguri.
Golgheterul ”câinilor” din sezonul trecut a încercat să obţină un penalty în momentul în care a realizat că nu mai poate produce pericol la poarta oaspeţilor, iar şiretlicul său a fost taxat de Bogdan Cosmescu şi Basarab Panduru. Cei doi au căzut de acord în privinţa faptului că francezul merita un cartonaş galben pentru simulare.
Basarab Panduru: Aici nu e nimic. Absolut nimic. Nici măcar la nivelul picioarelor nu este contact.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bogdan Cosmescu: Eu cred că avea treabă la Arcul de Triumf (n.r. pentru că a ajuns din flancul drept în flancul stâng). Dacă îşi continuă alergarea şi deschide poarta acolo în faţă, direct la Arcul de Triumf ajunge. Are treabă acolo!
Basarab Panduru: El a plecat din dreapta şi a ajuns în poziţia aia. Îi poţi potoli doar cu cartonaşe galbene.
Bogdan Cosmescu: Nu potoleşti pe nimeni niciodată. Au învăţat că se poate primi contact la orice penalty. Când simt orice atingere la picior, se aruncă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- VIDEO | Istorie la Juventus! Un turc a devenit cel mai tânăr marcator străin din istoria clubului la nici 19 ani, în victoria cu 2-1 contra lui Frosinone. Rezultatele din Serie A
- Viorel Moldovan a dat verdictul pentru lupta la titlu din Superligă: ”E anul lor!”. Pe cine vede favorită | EXCLUSIV
- ”Nu! În niciun caz!” Baba Alhassan, moment de sinceritate, la primul interviu după transferul la FCSB | EXCLUSIV
- Dezastru pentru Adi Petre! "Pleacă sigur". Ce s-a ales la 25 de ani de atacantul care impresiona în tricoul României
- Românii de la Gaziantep au strălucit din nou! Drăguş a marcat, iar Maxim a dat pasă de gol. Pe ce loc este echipa lui Şumudică
- Vasile Miriuţă nu a rămas impresionat de Petrolul: ”Nu e echipă de play-off, ăsta e adevărul”
- Chipciu, despre cel mai incomod adversar din Superliga: "Cu ei nu aş vrea să mai joc. E ceva incredibil, te aruncă în aer!"
- Formă bună sau ”praf în ochii lumii?” Dinamo, adusă cu picioarele pe pământ după victoria cu Voluntari ”Joacă fără niciun orizont” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: dinamo, superligă, voluntari, ghezali