Liderul clasamentului general al Turului Franţei, Jonas Vingegaard, a fost testat antidoping de patru ori în ultimele două zile, inclusiv cu o oră înainte de startul etapei a 17-a, miercuri, a anunţat echipa sa, Jumbo-Visma, potrivit Reuters.
Vingegaard şi-a mărit avansul în clasamentul general la un minut şi 48 de secunde faţă de al doilea clasat, Tadej Pogacar, cu o prestaţie impresionantă în contratimpul individual de marţi, pe care l-a câştigat cu 1:38. Pogacar a fost al doilea în etapă.
"A fost deja al patrulea control în două zile", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Jumbo-Visma pentru Reuters.
- "Suntem perfect ok cu asta... Am cerut Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) să acţioneze aşa de fapt".
Pogacar şi coechipierii săi au fost, de asemenea, testaţi miercuri dimineaţă, cu o oră înainte de startul de la Saint Gervais, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al UAE Emirates.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din 2021, Agenţia Internaţională de Testare (ITA) se ocupă de testele din ciclism. În Turul Franţei, liderul clasamentului general este testat în fiecare zi şi fiecare câştigător de etapă trebuie să fie supus, de asemenea, unui test antidoping.
În ultimele două zile, atât Vingegaard, cât şi Pogacar au fost întrebaţi dacă au înţeles scepticismul cu privire la forma lor impresionantă. "Ca să fiu sincer, înţeleg pe deplin scepticismul. Trebuie să fim sceptici, având în vedere ce s-a întâmplat în trecut, altfel s-ar întâmpla din nou", a declarat Vingegaard într-o conferinţă de presă după etapa a 15-a de duminică.
"Pedalăm repede, trebuie să spun că în fiecare etapă accelerăm la maxim şi este greu, dar înţeleg că oamenii îşi pun întrebări din cauza a ceea ce s-a întâmplat în trecut", a declarat luni Pogacar.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Românii se vând în Premier League pentru 3 milioane de euro, elveţienii pentru 17 milioane de euro
- "M-am întors acasă". Reacţia lui Iulian Miu, după ce FCSB a ratat revenirea în Ghencea. Mesajul publicat de oficialul CSA Steaua
- Ronaldo a dat ”undă verde” pentru transferul lui Ionuţ Radu. Condiţiile în care se poate realiza mutarea
- BREAKING NEWS | Oficialul LPF a anunţat unde se va juca FCSB - Dinamo. ”Este comunicat oficial”
- Un jucător emblematic pentru Steaua exultă după ce varianta Ghencea a căzut pentru FCSB. ”E foarte bine. Mă bucur”
- FCSB şi-a găsit stadion! Gigi Becali a făcut anunţul, supărat după ce negocierile cu CSA Steaua pentru Ghencea au picat: "Joc toate meciurile acolo, îmi văd de treaba mea!"
- OFICIAL | Comunicatul Stelei după ce negocierile cu FCSB pentru Ghencea au căzut. ”Am avut toată deschiderea...”
- Edwin van der Sar a ieşit de la terapie intensivă şi a transmis un mesaj!
- OFICIAL | CFR transferă pe bandă rulantă. Un jucător trecut pe la Atalanta a ajuns în Gruia. Fotbalistul a fost şi pe lista FCSB-ului
Afla mai multe despre: turul franţei