Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

CFR Cluj, primul transfer în 2024. Nelu Varga: ”SuperLiga nu a mai văzut jucător precum el. Este cel mai bun care vine în România”

CFR Cluj, primul transfer în 2024. Nelu Varga: ”SuperLiga nu a mai văzut jucător precum el. Este cel mai bun care vine în România”

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj face prima mare transfer al anului în fotbalul românesc. Nelu Varga îl aduce în Gruia pe fostul jucător al lui Răzvan Lucescu de la PAOK.

Nelu Varga face prima mare mutare a noului an la CFR Cluj. Finanţatorul trupei din Gruia a anunţat transferul lui Omar El Kaddouri.

Marocanul cu peste 100 de meciuri în Serie A a ajuns deja în România şi a semnat un contract valabil pentru trei ani cu formaţia pregătită de Andrea Mandorlini.

El Kaddouri îi va costa 1.2 milioane de euro pe cei de la CFR Cluj. Aici este inclus salariul uriaş al marocanului, cât şi diferite comisioane către agenţi.

“El Kaddouri este o adevărată lovitură. După părerea mea este cel mai bun care vine în ultimii ani în campionatul României. SuperLiga nu a mai văzut jucător precum El Kaddouri. Nu are sens să mai trecem în revistă echipele la care a fost.

Este un super fotbalist şi o super lovitură pe care am reuşit să o dăm pentru fanii CFR Cluj. Nu am mai văzut un jucător ca El Kaddouri aici. Mai pregătim şi alte bombe, vrem titlul şi vom întări echipa cum nu s-a mai văzut în fotbalul românesc, veţi vedea”, a declarat Varga, conform Fanatik.

Omar El Kaddouri era liber de contract din vara anului trecut după despărţirea de PAOK, unde a evoluat şase sezoane (2017-2023), multe dintre ele şi sub comanda antrenorului român Răzvan Lucescu.

Marocanul a făcut carieră şi în fotbalul italian, unde a evoluat la echipe precum Brescia, Napoli, AC Torino şi Empoli, unde a adunat peste 100 de meciuri în Serie A (108) şi 39 de partide în Serie B.

Afla mai multe despre: cfr clujnelu vargaomar el kaddouri 

viewscnt
Articole similare