You are here:

”Craiova a avut ce nu a avut Rapid”. Cum au reuşit oltenii să-i răpună pe bucureşteni: ”Asta e diferenţa” | EXCLUSIV

”Craiova a avut ce nu a avut Rapid”. Cum au reuşit oltenii să-i răpună pe bucureşteni: ”Asta e diferenţa” | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Meciul dintre Universitatea Craiova şi Rapid a fost unul dintre cele mai disputate din acest sezon până acum în special datorită răsturnărilor de situaţie ce au avut loc pe arena ”Ion Oblemenco”. Iar experţii Orange Sport, Constantin Zotta şi Ovidiu Herea, au tras concluziile.

Universitatea Craiova a reuşit să câştige meciul cu Rapid, pe teren propriu, scor 2-1, în etapa a doua din play-off-ul Superligii României.

La Craiova, gazdele puteau deschide scorul încă din minutul 19, însă golul lui Mitriţă a fost anulat pentru offside.

Cei care au marcat primii au fost oaspeţii, prin Funsho Bamgboye, în minutul 48. După numai trei minute craiovenii au rămas în zece, după eliminarea lui Lyes Houri – al doilea cartonaş galben.

Surprinzător, însă, gazdele au renăscut după eliminare. Ştefan Baiaram a egalat în minutul 59, după o pasă a lui Mitriţă.

Apoi a venit şi rândul lui să înscrie. Ivan a fost faultat în careu şi mijlocaşul oltenilor a transformat aducându-şi echipa în avantaj, unul care s-a păstrat până la final.

Cine a mai impresionat pe lângă Mitriţă în meciul dintre Craiova şi Rapid: ”A făcut un meci deosebit”

La capătul meciului, Constantin Zotta a trecut în revistă mai multe aspecte cu privire la jocul ce s-a disputat pe arena din Craiova.

”Începi repriza a doua şi marchezi imediat, înseamnă mult pentru moral. Ai apoi acel noroc fabulos cu elimarea lui Houri, iar după totul se schimbă. Jucătorii ies nervoşi, face tot felul de gesturi Papeau.

Baiaram a făcut un meci deosebit. A dat gol, nişte pase fabuloase. Am văzut cum a coborât şi în apărare să îşi ajute colegii.

La Rapid, când iese Papeau de pe teren, echipa conducea încă cu 1-0, dar nici nu-l bagă în seamă. Acolo (n.r. la Craiova) e echipă, e unitate. Asta e diferenţa”, a declarat Zotta, la Orange Sport.

Ovidiu Herea şi-a completat colegul de studio: ”Craiova a avut un lider în teren, unitate, ceva ce nu a avut Rapid. Rapid nu a arătat lucrurile astea. E clar că sunt nişte lucruri nelalocul lor”.

 

Afla mai multe despre: rapidcraiovasuperligaorange sport 

viewscnt
Articole similare