You are here:

Cristiano Bergodi nu a mai avut nimic de împărtiţ cu arbitrajul, după Petrolul - Sepsi 1-3. Pentru învingători urmează duelul cu FCSB

Cristiano Bergodi nu a mai avut nimic de împărtiţ cu arbitrajul, după Petrolul - Sepsi 1-3. Pentru învingători urmează duelul cu FCSB

Sepsi Sf. Gheorghe

Comentarii

Cristiano Bergodi a tras concluziile după meciul câştigat de Sepsi, în grupele Cupei României. Tehnicianul italian nu a mai avut nimic de reproşat arbitrajului, asta după ce a avut o reacţie după la capătul eşecului cu CFR Cluj, din Liga 1.

Sepsi a învins-o, în deplasare, pe Petrolul, scor 3-1, într-un meci din prima etapă a grupei A a Cupei României.

Petrolul a condus cu 1-0, prin golul marcat de Grozav ’47, dar Sepsi a revenit pe tabelă datorită reuşitelor semnate de Rondon ’51, Ninaj ’63 şi Safranko ’83.

La finalul meciului, Cristiano Bergodi a avut un discurs echilibrat, spre deosebire de ultima partidă din campionat, eşecul suferit în faţa campioanei CFR Cluj (1-2), atunci când tehnicianul italian a criticat dur arbitrajul.

Totuşi, antrenorul lui Sepsi a explicat că victoria cu Petrolul din Cupa României a fost meritată şi a subliniat importanţa acestei competiţii pentru clubul covăsean.

”Am câştigat, era important să câştigăm după ce Craiova a obţinut o remiză. Din punctul meu de vedere, am meritat victoria, am avut o reacţie foarte, foarte bună după primirea golului. Trebuie să-i felicit pe băieţi.

Prima repriză a fost echilibrată. Petrolul e o echipă bună, care joacă bine pe contraatac.

Cupa e un obiectiv pentru toată lumea. Pe mine mă interesează Cupa, nu ştiu cine nu e interesat, dar eu spun că e o competiţie importantă şi nu e de neglijat.

Va fi un meci frumos cu FCSB, sunt două echipe care joacă”, a declarat Cristiano Bergodi, după meci.

Următoarea partidă pentru Sepsi este duelul cu FCSB, care va avea loc luni, 24 octombrie, de la ora 21:00.

 

Afla mai multe despre: sepsibergodicupa romaniei 

viewscnt
Articole similare