După o primă parte a sezonului mult sub aşteptări, la FCSB se pregătesc schimbări majore, iar mai mulţi jucători urmează să fie ”sacrificaţi”. Unul dintre fotbaliştii de pe lista neagră a lui Gigi Becali tocmai ar fi fost exclus din lot de Nicolae Dică (42 de ani).
Aşteptările erau mari la FCSB în debutul acestui sezon, odată cu investiţiile masive făcute de patron şi schimbarea de pe banca tehnică, ce ar fi trebuit să declanşeze o nouă eră la club.
Toni Petrea, deşi demonstrează acum ce fel de antrenor este, nu era văzut cu ochi buni de fanii echipei, întrucât era considerat doar ”marioneta” lui Gigi Becali.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nicolae Dică anunţa, odată cu venirea sa, că, în cel de al doilea mandat al său la club, Gigi Becali nu va mai putea interveni la echipă, decât după primele 15 etape, dacă este nemulţumit.
Se pare că tehnicianul vicecampioanei nu s-a ţinut de promisiune, aşa cum a fost demonstrat în ultimele luni, în special la umilinţele cu Silkebor, dar nu doar atunci.
Patronul FCSB-ului încă face legea la echipă, iar, după ce a decis că vrea să scape de şase jucători, Nicolae Dică l-a exclus pe unul dintre aceştia din lot.
Decizie şocantă a lui Nicolae Dică
Conform Playsport, tehnicianul FCSB-ului l-ar fi informat pe Ianis Stoica, atacantul de 19 ani al vicecampioanei, că nu se va mai baza pe el până în iarnă, întrucât acesta va pleca de la Bucureşti cu prima ocazie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Internaţionalul de tineret are o ofertă de împrumut de la U Cluj, dar ar fi dorit şi de o formaţie din MLS, care ar fi dispusă să plătească un milion de euro pentru serviciile sale.
În contextul în care Gigi Becali refuza o ofertă de şapte milioane de euro pentru acesta în urmă cu un an, cerând 10, FCSB ar rata o sumă importantă de bani cu această mutare.
Dar există şi posibilitatea ca Stoica să nu îşi mai revină şi să ajungă să nu mai primească propuneri nici măcar de un milion de euro, precum aceasta.
- 53 de apariţii, 10 goluri şi cinci pase decisive a însumat Ianis Stoica în tricoul FCSB-ului
- Un milion de euro este cota sa de transfer, conform transfermarkt
- Citește și
- ”Să nu se supere Gică pe mine”. MM Stoica şi Gigi Becali, cu ochii pe jucătorul-revelaţie din Liga 1: ”Acum e fotbalist”
- A plecat în afară acum şase ani, dar s-a întors cu coada între picioare! Ce s-a întâmplat cu una dintre speranţele naţionalei: ”Încercam să îl temperăm” | EXCLUSIV
- Ionuţ Lupescu crede că a elucidat misterul din cazul Simona Halep: ”Unul dintre ei a trădat-o”. Cine sunt ”suspecţii” acestuia
Afla mai multe despre: fcsb