Roman Abramovic a anticipat invazia Rusiei în Ucraina, astfel că a luat măsuri din timp pentru a-şi proteja o parte din averea sa colosală.
În vârstă de 55 de ani, Roman Abramovic este considerat unul dintre apropiaţii lui Vladimir Putin, astfel că s-a aflat printre oligarhii ruşi care au avut de suferit în ţările occidentale după ce Rusia a atacat Ucraina la data de 24 februarie.
Abramovic a fost unul dintre cei care au intermediat negocierile de pace între între cele două state.
Totuşi, presa britanică anunţă faptul că oligarhul rus şi-a pregătit din timp ”terenul” pentru a nu fi afectat în mod direct de sancţiunile dictate ulterior.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Detalii neştiute despre Roman Abramovic. Mişcarea suspectă făcută de oligarhul rus chiar în ziua în care Rusia a invadat Ucraina
Roman Abramovic ar fi ştiut din timp de planurile pe care le are Vladimir Putin, astfel că ar fi căutat o modalitate de a-şi feri bunurile de sancţiuni.
Una dintre strategiile aplicate a avut legătură cu iahturile sale. Două dintre mega-iahturile sale, ”Eclipse” şi ”Solaris”, sunt în siguranţă în sud-vestul Turciei, informează The Guardian, citat de Marca.
Iahtul ”Eclipse” staţionează în portul Marmaris, în timp ce celălat, Solaris”, nu a avut probleme în staţiunea Bodrum.
Cele două mega-iahturi ale oligarhului rus însumează aproape 700 de milioane de lire sterline.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Eclipse” este estimat la 335 de milioane de lire sterline şi are la bord un echipaj format din 70 de persoane, în timp ce ”Solaris” a costat 363 milioane de lire sterline, iar echipajul este format din 60 de persoane.
Mai mult, se pare că un alt iaht, ”Acvamarine”, şi-ar fi schimbat propietarul exact în ziua în care Rusia a atacat Ucraina.
Astfel, această navă ar fi aparţinut până la data de 24 februarie lui Abramovic, dar începând cu data de 25 februarie ar fi trecut în proprietatea lui David Davidovic, un apropiat al lui Roman.
Respectivul iaht, cu o lungime de 50 de metri lungime, se află într-un doc uscat în portul olandez Vlissingen şi acoperită cu prelate şi schele.
O altă proprietate deţinută de Roman Abramovic până la data respectivă se pare că ar fi fost preluată de David Davidovic. Conform americanilor de la The Wall Street Journal, compania Norma Investments, deţinută de Abramovic până la acea dată ar fi trecut în mâinile apropiatului său.
Astfel, toate aceste mişcări ale lui Roman Abramovic au ca scop ascunderea bunurilor sale de sancţiunile cauzate de invazia Rusiei în Ucraina.
- Citește și
- Tuchel nu renunţă la calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Cum vede returul cu Real Madrid: "Avem dreptul să visăm"
- Soţia unui regizor celebru a minţit că soţul său a fost ucis de o rachetă rusească! Ce s-a întâmplat, de fapt, şi de ce a ascuns adevărul
- Un fotbalist ucrainean, declaraţie emoţionantă despre Ucraina: ”Seara, în dormitor, soţia preferă să comande drone pentru armată”
Afla mai multe despre: abramovic