Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fotbalistul plecat de la FCSB recunoaşte că s-a despărţit cu greu de vicecampioană: ”Nu e o decizie uşoară să pleci de la cel mai bun club din România”

Fotbalistul plecat de la FCSB recunoaşte că s-a despărţit cu greu de vicecampioană: ”Nu e o decizie uşoară să pleci de la cel mai bun club din România”

FCSB

Comentarii

Deşi urma să fie păstrat la club pentru noul sezon, investiţiile făcute de Gigi Becali l-au făcut pe Mihai Lixandru (21 de ani) să fie ”în plus” la Bucureşti, motiv pentru care a fost împrumutat, din nou, la CS Mioveni.

În urma ultimului sezon şi pauzei internaţionale de după acesta, FCSB avea mari probleme în defensivă. Andrei Cristea se accidentase grav, în timp ce Vinicius şi Andrei Miron părăsiseră clubul.

Aşadar, la începutul pregătirii, singurul fundaş central de meserie din lot era Denis Haruţ, în timp ce unicul jucător care mai putea evolua pe acel post era Mihai Lixandru, deşi şi Ovidiu ”Lampard” Popescu ar fi putut fi forţat acolo.

Între timp, vicecampioana a transferat trei stopperi, pe Joyskim Dawa, Rachid Bouhenna şi Joonas Tamm, în timp ce Marco Dulca şi Eduard Radaslavescu au fost aduşi la club pentru a ”betona” centrul.

”Victima” acestor mutări a fost Lixandru, care, de la a fi în planurile echipei, a ajuns să nici nu mai prindă banca la meciuri, motiv pentru care a ales să plece de la Bucureşti, sub formă de împrumut.

Fotbalistul plecat de la FCSB recunoaşte că s-a despărţit cu greu de vicecampioană

Acesta a revenit la Mioveni, unde petrecuse şi a doua parte a ultimului sezon, şi a apucat să ”redebuteze”, fiind introdus de pe bancă în înfrângerea cu Universitatea Craiova.

Argeşenii au fost învinşi cu 1-0, după ce Liviu Antal a ratat un penalty în prelungirile partidei, însă coechipierii nu îi reproşează acest lucru.

Lixandru a recunoscut în urma jocului că oricui i se poate întâmpla să rateze de la 11 metri şi a recunoscut că s-a despărţit cu greu de FCSB, punctând că doar îşi doreşte să prindă minute.

Am avut-o acolo, se întamplă, nu avem ce să îi reproşăm lui Liviu, dar şi ei au avut multe ocazii. Era un rezultat norocos.

Nu e decizie uşoară să pleci de la FCSB, e cel mai bun club din România, dar cel mai important pentru mine a fost să joc”, a declarat Mihai Lixandru.

Doar două apariţii a apucat să însumeze Lixandru la FCSB înainte de a fi împrumutat din nou, ambele în preliminariile Conference League, în returul cu Saburtalo şi turul cu Dunajska Streda.

Afla mai multe despre: mihai lixandru 

viewscnt
Articole similare