You are here:

FRF nu l-a convins să se răzgândească! "Vrea să joace pentru Italia. Oamenii trebuie să înţeleagă asta"

FRF nu l-a convins să se răzgândească! "Vrea să joace pentru Italia. Oamenii trebuie să înţeleagă asta"
Comentarii

FRF luptă pentru fotbaliştii născuţi în străinătate, care sunt eligibili pentru naţionalele României. În privinţa jucătorilor care aleg ţara în care s-au născut, la Casa Fotbalului există o strategie şi pentru a-i atrage de partea României, iar din aceasta face parte şi Andrei Coubiş (20 de ani).

Cum s-a gândit FRF că-i mai poate întoarce din drum pe fotbaliştii români care au ales altă naţională

Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, a vorbit despre tactica abordată în privinţa jucătorilor din străinătate eligibili şi pentru naţionalele României. 

El consideră că prima opţiune a fotbaliştilor ar trebui respectată, dar că stranierii ar putea fi totuşi atraşi printr-un mediu atractiv la naţionalele tricolore, dar inclusiv conjunctura ar urma să joace un rol important. 

"Oamenii trebuie să înţeleagă asta. Prima lor opţiune va fi ţara în care s-au născut, nu trebuie să facem pe supărăcioşii că nu joacă pentru noi acum. Dacă ei vor fi integraţi bine aici, vor avea un resentiment pentru faptul că ei nu au putut juca pentru naţionala de acolo... 

<<Să vă arăt cât sunt de bun prin naţionala României>>. Se vor întoarce sentimentele astea. Nu trebuie să-i judecăm din prima. Trebuie lăsaţi, integraţi, aduşi aici, purtat frumos cu ei, iar atunci veţi vedea ce valenţe vor avea aceşti jucători împotriva acelor ţări care nu le-au dat nicio şansă", a declarat Andrei Vochin, la Orange Sport. 

Andrei Vochin, despre cazul lui Andrei Coubiş: "Vrea pentru Italia"

În primăvară a existat cazul celebru al lui Andrei Coubiş, care a evoluat pentru naţionalele U19, U20 şi U21 ale României, dar care subit a refuzat convocările. 

Fundaşul central născut la Milano le-a transmis celor de la FRF că vrea să joace pentru Italia, însă uşa naţionalei României n-a fost închisă.

"Deocamdată a zis că nu mai joacă... Vrea (n.r. - să joace) pentru Italia. Nu a fost convocat la U21, la U20 (n.r. - în naţionalele Italiei). Să vedem ce se întâmplă", a mai spus Andrei Vochin, la Orange Sport. 

De asemenea, FRF urmăreşte şi situaţia lui Daniel Boloca, unul dintre cei mai în formă români în acest moment. Mijlocaşul româno-italian a fost unul dintre jucătorii cheie ai lui Sassuolo în startul de sezon din Italia, iar pentru România a debutat în amicalul cu Slovenia, scor 1-2. 

Afla mai multe despre: andrei coubisandrei vochinstranieri echipa nationala 

viewscnt
Articole similare