Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fundaşul făcut praf de Gigi Becali la FCSB prinde transferul carierei! Despărţire emoţionantă de echipă: suporterii l-au aplaudat zeci de secunde | VIDEO

Fundaşul făcut praf de Gigi Becali la FCSB prinde transferul carierei! Despărţire emoţionantă de echipă: suporterii l-au aplaudat zeci de secunde | VIDEO

FCSB

Comentarii

Pentru Mihai Stoica a fost cel mai bun fundaş central de la FCSB, în timp ce lui Gigi Becali i-a devenit inamic. Unul dintre cei mai apreciaţi străini trecuţi pe la FCSB prinde transferul carierei, după ce a fost făcut praf de afacerist.

Transferul carierei pentru fundaşul central făcut praf de Gigi Becali

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a avut mai mulţi "clienţi" de-a lungul timpului la echipă. Fie că nu au avut şanse suficiente sau au ajuns în dizgraţia conducerii, finanţatorul a fost radical în deciziile luate. 

A fost şi cazul lui Bogdan Planic, care a ajuns acum, la 30 de ani, în vârful carierei. Relaţia dintre sârb şi Gigi Becali s-a deteriorat odată cu pandemia, când activitatea a fost întreruptă şi afaceristul a decis reducerea salariului jucătorilor. 

Bogdan Planic s-a împotrivit, a fost băgat în şomaj tehnic şi a plecat la Maccabi Haifa, stârnind furia lui Gigi Becali, care a cerut un prejudiciu de 10 milioane de euro, deoarece fundaşul central încă mai avea contract cu FCSB. 

La doi ani de la plecarea lui Bogdan Planic, sârbul se pregăteşte de transferul carierei. Presa din Serbia a anunţat că ex-jucătorul FCSB a jucat ultimul meci pentru Maccabi Haifa, în Israel, şi va semna cu AEK Atena, una dintre echipele de tradiţie ale Greciei, cu care se va lupta pentru titlu. 

La meciul din Europa dintre Maccabi Haifa şi Olympiakos, scor 1-1, Bogdan Planic a fost chemat de galerie şi a fost emoţionat de gestul fanilor israelieni. Toată peluza l-a aplaudat preţ de zeci de secunde pe fundaşul central care nu a fost apreciat de Gigi Becali. 

Tvarenasport.com anunţă că după săptămâni de negocieri între Maccabi Haifa şi AEK Atena cele două cluburi au picat de acord pentru suma de 1.5 milioane de euro, după ce echipa din Israel l-a adus de la FCSB liber de contract, în 2020. 

Bogdan Planic a fost dorit de Steaua Roşie Belgrad anul trecut, dar Maccabi Haifa nu a acceptat oferta la acel moment. 

Nicolae Dică, despre cum l-a adus pe Bogdan Planic la FCSB

Fostul antrenor al FCSB, Nicolae Dică, cel care ar putea reveni la echipă, a povestit cum a lucrat cu Mihai Stoica la transferul lui Bogdan Planic. 

”Eram eu şi MM care urmăream jucătorii. Cred că am văzut în jur de 50 de fundaşi centrali, nu exagerez, în acea perioadă. La un moment dat, după ce văzusem foarte mulţi... Eu voiam într-un fel, MM voia în alt fel, el era mai mult cu partea defensivă, era învăţat cu Szukala, eu ceva mai pe ofensiv, să poată să paseze.

Până la urmă am ajuns la Planic şi mi-a zis <<Uite, mi l-a trimis cineva pe jucătorul ăsta, uită-te la el>>. L-am văzut, am văzut multe jocuri cu el şi am zis că din punctul meu de vedere e ok, MM s-a uitat, a zis şi el că e ok, <<Hai să îl luăm>>.

Ne-a plăcut faza defensivă, avea o viteză bună pentru un fundaş central. Deşi era înalt, avea o problemă la jocul aerian, dar era un jucător agresiv, care era mereu aproape de adversar, rar îşi pierdea duelurile unu la unu. Când găseşti un fundaş central cu talia lui şi o viteză bună...”, a spus Nicolae Dică pentru Orange Sport. 

  • Începând din luna iulie, cele mai importante ştiri din sportul mondial vă dau întâlnire la ora fixă, în fiecare zi, doar pe Orange Sport 1. De la 08:30, 10:00, 12:30 şi 17:30, sunteţi invitaţi să aflaţi cele mai fresh informaţii ale momentului.
  • În plus, de la jumătatea lunii iulie, când Superliga României va reveni cu un nou sezon, un nou jurnal de ştiri actualizat vă aşteaptă zilnic, imediat după meciul şi emisiunea serii.

Afla mai multe despre: gigi becalibogdan planictransfer fcsbgigi becali fcsb 

viewscnt
Articole similare