Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că federaţia a câştigat un proces împotriva Agenţiei Naţionale pentru Sport, iar ANS trebuie să plătească aproximativ 12 milioane de lei fără dobânzi.
George Cosac: "Ieri am avut un proces câştigat împotriva ANS"
“Îmi amintesc că atunci când s-a hotărât că un număr de 19 federaţii să facă parte din această strategie, să fie declarate sporturi de interes naţional, tenisul n-a făcut parte. S-au luat performanţele obţinute în ultimii zece ani. În ultimii zece ani FRT era cel puţin în primele trei federaţii ca performanţe. Argumentele erau extrem de solide.
Din punct de vedere al vizibilităţii şi notorietăţii cred că tenisul ar fi pe locul doi. Indiferent de performanţele federaţiilor, pe care noi le-am apreciat, ca notorietate, ca vizibilitate, nu cred că sunt multe ce se pot compara cu tenisul. Mai mult decât atât, nu poţi crea modele şi exemple cu sportivi care apar zece minute sau 20 de minute pe an, în funcţie de cât ţine o competiţie majoră”, a spus Cosac.
El a subliniat că ANS ar trebui să fie partenerul federaţiilor şi să găsească soluţiile necesare în ceea ce priveşte finanţarea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Noi am mers cu propuneri la ANS. Chiar ieri am avut un proces câştigat împotriva ANS-ului. Trebuie să dea undeva la 12 milioane de lei fără dobânzi. Cu siguranţă va veni şi ziua în care ANS-ul va trebui să plătească aceşti bănuţi, să se facă dreptate pentru totdeauna, pentru că aceşti bănuţi au fost luaţi din programele de dezvoltare, din susţinerea sportivilor... Legat de ANS, cred că le va veni mintea la cap şi vor asigura finanţarea. Ne-au spus că domnul Ţiriac trebuie să semneze finanţarea anul acesta, pentru că domnul Ţiriac este înscris în registru. Dar domnul Ţiriac este înscris alături de alţi patru vicepreşedinţi.
Din punctul meu de vedere este o mare nedreptate ce i se face Federaţiei Române de Tenis. Vom mai merge o dată la negocieri. Nu suntem milogii ANS-ului, că ANS nu vine cu banii de acasă. Şi dacă nu, nu vom mai face greşeala să dă în judecată ANS ca instituţie, ci vom merge pe persoană fizică, poate aşa la un moment dat îşi vor reveni şi vor pune în drepturi şi această feeraţie cu performanţe extraordinare”, a precizat Cosac.
”În perioada în care fetele se pregăteau pentru această performanţă extraordinară, doi indivizi, unul Itu şi unul Vecerdea, cereau cu insistenţă să se dizolve federaţia. Ne-au târât prin procese, avem săptămânal două procese. Să gândeşti în felul ăsta când sute de copii se pregătesc, sunt sute de antrenori care îşi câştigă existenţa...”, a mai spus şeful FRT.
George Cosac a declarat şi că FR Tenis este prima federaţie din România care a investit în panouri fotovoltaice. “Avem deja montate 160 de panouri, având în vedere că federaţia plăteşte anual undeva la 100.000 de euro curentul. În câteva zile vom deveni şi prosumatori, astfel încât să ne putem asigura energia necesară şi copiii să aibă cele mai bune condiţii”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Ce a declarat Andrei Nicolescu, după ce Dinamo a scăpat de suspendarea dictată de FRF | EXCLUSIV
- Constantin Gâlcă, prezentat oficial în Bănie! Primele declaraţii + Obiectivul clubului
- Golden State Warriors, eliminată în barajul pentru play-off-ul NBA, LA Lakers, calificată
- ”Se petrec multe sub ochii lui Horaţiu”. MM Stoica, reacţie în timpul partidei Dortmund - Atletico
- Două legende ale fotbalului, "scut" în jurul lui Istvan Kovacs după atacurile lui Xavi: "E frustrat"
- Primul fotbalist dat afară de Dan Petrescu de la CFR Cluj. Vedeta e OUT odată cu venirea antrenorului
- NEWS ALERT | Dinamo şi UTA au scăpat! Suporterii revin pe stadion la ultimele meciuri din play-out
- Ana Bogdan, după calificarea la turneul final al BJK Cup: ”A fost cea mai mare bucurie pe care am trăit-o pe teren în ultimii ani”
- Gheorghe Hagi aşteaptă şi el un film, după lansarea documentarului despre Ilie Năstase: "Probabil că va fi, dar să vedem când"
- LIVE VIDEO Bayern - Arsenal, azi, de la ora 22:00, în direct pe Orange Sport 1. Meci de care pe care în „sferturile” Ligii Campionilor + Echipele probabile
- Arbitrul VAR de la Dinamo - Poli Iaşi, "răsplătit" cu o delegare la un meci important
- Marele Boris Becker, sincer în cazul Simonei Halep: "Tenisul mondial are nevoie de ea, trebuie să-şi încheie cariera pe teren"
- Adrian Cristea despre tenis, pasiunea sa după retragerea din fotbal. Şi-a cumpărat o rachetă de colecţie şi a obţinut semnătura lui Ilie Năstase
Afla mai multe despre: george cosac, george cosac tenis, ans