Gică Hagi este favoritul Federaţiei Române de Fotbal pentru a ocupa postul de selecţioner, iar managerul Farului Constanţa a anunţat că decizia este luată. Gică Popescu este primul care va afla răspunsul.
Gică Hagi are răspunsul pregătit pentru Răzvan Burleanu, dar nu preşedintele FRF află primul
Luni, la o zi după ce Farul Constanţa a pierdut acasă cu FC Botoşani, scor 1-0, în Superliga, decizia lui Gică Hagi în privinţa echipei naţionale va fi anunţată. "Regele" a comunicat acest aspect, a recunoscut că răspunsul îl are, iar prima persoană care va afla este Gică Popescu, preşedintele fostei campioane.
"Să vă dau un răspuns... E de bun simţ şi de respect să-l sun prima dată, cum dânsul m-a chemat prima oară şi ne-am întâlnim.
Mâine îi voi spune prima dată preşedintelui (n.r. - Gică Popescu) decizi care e luată de mult timp, dar i-o comunim mâine, iar după ce află dânsul o să aflaţi şi prima dată, într-un comunicat scurt despre tot ce va fi. Cam asta este", a spus Gică Hagi în conferinţa de presă, după Farul - FC Botoşani, 0-1, în Superliga.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Farul Constanţa a ajuns la a doua înfrângere în actualul sezon din Superliga, iar fără victorie a ajuns pe penultimul loc în campionat.
Gică Hagi a anunţat schimbări la Farul Constanţa, după încă un meci fără gol marcat.
"Cu mine, fără mine, Farul rămâne pentru totdeauana, noi suntem trecători", a adăugat Gică Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- David Popovici, rachetă spre finala Jocurilor Olimpice! Înotătorul român, cel mai bun timp din semifinale la 200 m liber
- "Trebuie schimbate lucrurile". Gică Hagi s-a săturat de rezultatele Farului! Ce a spus despre postul de selecţioner "Scriu un comunicat"
- Liviu Ciobotariu a avut parte de provocări după plecarea lui Bogdan Andone: "Chiar azi dimineaţă am oprit antrenamentul"
- Ştefan Bodişteanu, nemulţumit de publicul constănţean după ce a înscris în poarta Farului, fosta sa echipă: "Când auzi vorbe..."
- Cristi Săpunaru, fără resentimente! Cum se comportă cu unul dintre titularii de la Rapid: "Am vorbit şi după meci, mi-a zis şi lucrurile greşite"
- Regal al tenisului în turul doi la Jocurile Olimpice de la Paris: Nadal - Djokovic. Cei doi mari jucători, la al 60-lea duel direct
- Bernadette Szocs a plâns după eliminarea suferită la Jocurile Olimpice: "I-am dezamăgit pe români. Am crezut că cele mai mari şanse le avem la dublu mixt"
- VIDEO | "Nu e un capăt de lume". Reacţie clară din vestiarul FCSB: "Toată lumea ştie"
- Andrei Nicolescu a răbufnit după incidentele de la Sf. Gheorghe: "M-au înjurat! Nu vreau să dau o lecţie de moralitate"
- "Plângeam în fiecare seară". Povestea noului titular de la Rapid. Şi-a părăsit ţara la 12 ani şi a ajuns în România: "Îmi era dor de familie"
- Organizatorii prezintă scuze după momentul controversat de la Jocurile Olimpice! Ce spun despre "Cina cea de Taină": "Dacă oamenii s-au simţit jigniţi, ne pare foarte rău"
- La 19 ani a devenit eroul delegaţiei României de la Jocurile Olimpice! Cum a produs surpriza Edi Ionescu la tenis de masă: "La 0-3 nu am crezut ce mi-a spus antrenorul"
- UPDATE | George Russell, descalificat din Marele Premiu al Belgiei. Hamilton, noul câştigător de pe Spa-Francorchamps
Afla mai multe despre: gica hagi, gica hagi farul constanta, gica hagi echipa nationala