adplus-dvertising
You are here:

Gică Hagi, al treilea transfer din Liga 1! Mijlocaşul regretat de Dinamo, cale liberă spre Farul Constanţa | EXCLUSIV

Gică Hagi, al treilea transfer din Liga 1! Mijlocaşul regretat de Dinamo, cale liberă spre Farul Constanţa | EXCLUSIV

Farul Constanța

Comentarii

Farul Constanţa îşi contruieşte, deja, lotul pentru sezonul următor, după ce a bifat obiectivul şi s-a calificat în play-off. Gică Hagi e pe cale să facă al treilea transfer din Liga 1, în această perioadă.

Al treilea transfer din Liga 1 al lui Gică Hagi 

Odată cu revenirea în Liga 1, Farul Constanţa are ambiţii din ce în ce mai mari. Cu Gică Hagi pe banca tehnică şi în acţionariat, "marinarii" doresc performanţă. Mai multe investiţii au fost pregătite pentru infrastructura clubului, dar şi pentru lotul echipei. 

"Regele" pregăteşte lotul pentru noul sezon şi a început prin a-i aduce pe doi dintre jucătorii străini de la Academica Clinceni. 

Jérémy Corinus, mijlocaş defensiv francez de 25 de ani, şi Ayrton Mboko, fundaşul dreapta belgian de 24 de ani, sunt primele două transferuri ale Farului Constanţa, care a profitat de faptul că cei jucătorii au rămas liberi de contract, după ce n-au încasat niciun salariu la Academica Clinceni. 

Gică Hagi merge pe aceeaşi linie şi negociază cu încă un fotbalist din Liga 1, care rămâne liber de contract în iunie. 

Moderatorul Orange Sport, Dan Udrea, a anunţat, în cadrul emisiunii Sport Center, că mijlocaşul lui FC Voluntari, Ion Gheorghe, este în negocieri avansate cu Farul Constanţa. 

Iar mutarea are şanse de a se realiza. La 22 de ani, Ion Gheorghe a pierdut echipa antrenată de Liviu Ciobotariu. După ce a refuzat să semneze prelungirea contractului cu FC Voluntari, el n-a mai fost folosit ca titular. 

"Îmi doresc să am parte de o nouă provocare. Am patru ani aici, simt nevoia de o schimbare, am spus asta şi conducerii", susţinea fotbalistul, în urmă cu două săptămâni. 

Ion Gheorghe a crescut la Dinamo Bucureşti şi a fost cedat la FC Voluntari în 2018. La echipa din Ilfov, mijlocaşul a progresat şi a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai importanţi tineri jucători din Liga 1. 

Dinamo Bucureşti l-ar fi putut aduce înapoi pe Ion Gheorghe, dar "câinii" n-au plătit suma de 50.000 de euro stipulată în contract. 

Farul lui Gică Hagi ocupă locul al cincilea în play-off, cu 28 de puncte, iar luni joacă pe teren propriu cu FCSB, de la 21:00, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. 

viewscnt
Articole similare