Marius Şumudică (52 de ani) rămâne antrenorul lui Gaziantep, după o zi lungă în birourile clubului aflat în zona retrogradării din prima ligă a Turciei. Demis în prima parte a zilei, antrenorul român a reuşit să-şi păstreze postul după o altă şedinţă care a durat trei ore şi care s-a terminat în urmă cu scurt timp.
Incredibil! Demis cu 7 voturi din 13, Marius Şumudică a reuşit să rămână antrenor la Gaziantep. Ce s-a întâmplat
A fost o zi de foc pentru Marius Şumudică la Gaziantep, echipă care are o formă slabă sub comanda antrenorului român, cu doar o victorie din 10 meciuri în campionat. Clubul este pe locul 17 din 20 de echipe din Super Lig, iar azi s-au purtat negocieri între decidenţi în privinţa viitorului fostului campion al României cu Astra Giurgiu.
După amiază, presa din Turcia a anunţat despărţirea lui Marius Şumudică de Gaziantep, însă totul s-a schimbat în orele următoare. Marius Şumudică a oferit o primă reacţie.
Jurnalistul Ali Budak, de la publicaţia Gazispor, a fost cel care a descris orele care au schimbat soarta tehnicianului român pe banca formaţiei din sudul Turciei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Întâlnirea, care a început dimineaţa, s-a încheiat acum. Preşedintele Memik Yılmaz şi managerul Mustafa Kara, care au intrat în şedinţa cu Marius Şumudică la ora 12 s-au întâlnit cu antrenorul şi echipa sa până în ora 16:00. Preşedintele Memik Yılmaz, care a adunat consiliul de administraţie după ora 16, a pus soarta experimentatului tehnician la votul conducerii.
În timp ce decizia de 7 la 6 a fost luată ca Şumudică să plece, Şumudică şi asistentul său, Şener Gençtürk, au fost chemaţi la sediul clubului. În telefonul făcut asistentului lui Şumudică s-a spus: „Vino, îţi vom încheia înţelegerea”.
Şumudică si adjunctul sau s-au dus la sediu şi au început negocierile cu preşedintele şi conducerea. La finalul întâlnirii, care a durat aproximativ 3 ore, Şumudică a promis că va menţine echipa in liga, şi s-a decis continuarea cu antrenorul experimentat." a fost anunţul lui Ali Budak, pe Twitter.
İŞTE SUMUDİCA VE GÜNÜN ÖZETİ
— Ali Budak (@AliBudakx) February 26, 2024
Sabah saatlerinde başlayan toplantı an itibariyle sona erdi. 12’de Marius Sumudica ile toplantıya giren Başkan Memik Yılmaz ve yönetici Mustafa Kara saat 16.00’a kadar hoca ve ekibi ile görüşme yaptı. 16’dan sonra yönetim kurulunu tesislerde toplayan…
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Primul antrenor din Superliga care îl vrea pe Alexandru Albu după scandalul de la Iaşi: "Asta am hotărât"
- FCSB, transfer cu impact imediat: ”Nu văd pe altcineva mai bun decât el. E periculos de fiecare dată când pune piciorul pe minge” | EXCLUSIV
- "Când şeful tău te-a chemat la VAR, înseamnă că are dreptate". De ce eliminarea lui Nana Antwi a fost inevitabilă | EXCLUSIV
- Eliminarea lui Olaru cu Botoşani, ”iertată” de conducerea FCSB-ului: ”E infinit mai puţin gravă decât intrarea lui Onea la Coman” | EXCLUSIV
- ”A fost numărul 1. Peste Coman şi Olaru!”. Remarcatul lui MM Stoica după FCSB - FC Botoşani | EXCLUSIV
- Final de meci dramatic la Miercurea Ciuc! Csikszereda a dat lovitura în prelungiri cu FC Argeş şi se apropie de play-off
Afla mai multe despre: marius sumudica, marius sumudica gaziantep, gaziantep, marius sumudica antrenor gaziantep