Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Îşi pierde Andrei Prepeliţă ”perla”? Ultimele detalii despre posibilul transfer al lui Alexandru Işfan la Universitatea Craiova

Îşi pierde Andrei Prepeliţă ”perla”? Ultimele detalii despre posibilul transfer al lui Alexandru Işfan la Universitatea Craiova

FC Argeș

Comentarii

FC Argeş a reuşit să debuteze cu dreptul în noua stagiune, după ce a învins-o pe UTA Arad, scor 2-0. Marian Copilu a fost prezent la tribuna oficială, alături de Ilie Dumitrescu şi preşedintele piteştenilor, Jean Vlădoiu, pentru a urmări doi jucători ai gazdelor.

În urma unui final dezastruos de sezon, în care s-a făcut efectiv de râs, schimbări majore au fost anunţate la FC Argeş, iar conducerea s-a ţinut de cuvânt.

Lotul a suferit schimbări majore, iar toţi jucătorii vinovaţi pentru prestaţiile jenante din ultimul sezon au fost înlocuiţi.

În prima etapă a noii stagiuni, se anunţa un duel foarte interesant între Argeş şi UTA, întrucât ambele formaţii s-au întărit şi au pretenţii la play-off.

Mutările reuşite în această vară o făceau pe UTA să pară favorită, dar arădenii au fost înfrânţi fără prea mari bătăi de cap de trupa lui Andrei Prepeliţă.

Marian Copilu a fost prezent în tribune pentru a îi urmări pe Alexandru Işfan (21 de ani) şi Grigore Turda (24 de ani), dar doar primul dintre aceştia a fost prezent pe teren, însă nu pe postul său uzual, de aripă dreapta, ci ca un vârf improvizat.

Acesta a fost întrebat despre un transfer la Universitatea Craiova, dar, deşi a recunoscut că este bucuros că este dorit, a afirmat că este concentrat doar pe Argeş.

Îşi pierde Andrei Prepeliţă ”perla”?

Debut cu dreptul, un meci reuşit pentru noi. Am respectat ce ne-a spus Mister Prepe şi am reuşit să luăm cele trei puncte.

(n.r. despre prezenţa lui Copilu în tribune) Mă bucură aceste lucruri, e normal să vreau să fac un pas în carieră, dar acum sunt la FC Argeş, sunt concetrat pe ce am de făcut aici.

Acesta e obiectivul, să ne clasăm mai bine ca în sezonul anterior. Trebuie să mergem încrezători la Sfântu Gheorghe (n.r. în următoarea etapă) şi trebuie să obţinem cele trei puncte”, a declarat Alexandru Işfan.

Antrenorul echipei piteştene a dezvăluit de asemenea că nu ştie nimic de vreo ofertă şi a punctat că vrea să ţină de Işfan întrucât îndeplineşte regula U21.

Nu ştiu de aceste discuţii, e jucătorul nostru, a făcut un meci bun, pe o poziţie pe care nu a mai jucat, dar eram sigur că o să se achite de sarcini.

E juniorul pe care ne bazăm (n.r. care îndeplineşte regula U21) şi nu văd cum ne-am putea despărţi de el”, a spus Andrei Prepeliţă.

Afla mai multe despre: alexandru işfan 

viewscnt
Articole similare