Cătălin Cîrjan (21 de ani), mijlocaşul celor de la Dinamo, convocat de selecţionerul Daniel Pancu pentru "dubla" naţionalei U21 din preliminariile pentru EURO 2025, a primit o veste rea.
Fotbalistul adus de Dinamo de la Arsenal după experienţa nereuşită de la Rapid, din sezonul trecut, a avut parte de un start de campionat excelent în tricoul "câinilor roşii". Mijlocaşul ofensiv crescut de Arsenal a înscris cinci goluri în 13 partide în toate competiţiile pentru Dinamo, în acest sezon.
Tânărul mijlocaş a fost convocat la naţionala României U21 pentru partidele decisive cu Muntenegru şi Finlanda, însă, odată ajuns în cantonamentul "tricolorilor" s-a constatat că accidentarea suferită în timpul meciului celor de la Dinamo cu Farul Constanţa nu s-a vindecat în totalitate. Astfel, Cîrjan nu va putea fi recuperat la timp pentru cele două partide decisive din grupa de preliminarii.
Cătălin Cîrjan, OUT pentru "dubla" cu Muntenegru şi Elveţia
Cătălin Cîrjan a părăsit terenul de joc în minutul 72 al partidei de la Ovidiu dintre Farul şi Dinamo, înlocuit de Andrei Mărginean.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"În urma investigaţiilor efectuate la intrarea în cantonament, s-a stabilit că jucătorul celor de la Dinamo, Cătălin Cîrjan, ieşit accidentat în partida din campionat, nu poate fi recuperat în timp util pentru cele două meciuri ale naţionalei. Astfel, lotul României U21 va rămâne alcătuit din 23 de jucători.", a transmis FRF.
Astfel, România se va baza pe alţi 23 de jucători pentru cele două partide care îi pot aduce calificarea la EURO 2025, a patra calificare consecutivă la un turneu final pentru selecţionata U21.
Selecţionata lui Daniel Pancu ocupă locul trei înaintea ultimelor două partide din preliminarii, cu 16 puncte. Finlanda este pe doi, cu 16 puncte, iar lider în grupa E este Elveţia, cu 17 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Inter Miami, al zecelea meci fără eşec în MLS. Ce record poate doborî echipa patronată de David Beckham
- Aşteptarea a luat sfârşit. Costel Gâlcă a anunţat când va reveni Alex Cicâldău pe teren în tricoul Universităţii Craiova: "Cu siguranţă"
- BREAKING | Final de carieră?! Cel mai vechi jucător de la Real Madrid ar putea agăţa ghetele în cui, după o accidentare cumplită
- Naţionala României se va simţi ca acasă în Cipru! O ”mare galbenă” îi va aştepta pe tricolori. FRF estimează un număr uriaş de români
- Monica Niculescu şi Gabriela Ruse au câştigat turneul de categorie WTA 125 din Hong Kong la dublu
- Schimbări importante anunţate la FCSB! Gigi Becali a dezvăluit primul "11" pentru partida cu Gloria Buzău: "Ăia din faţă o să fie înlocuiţi"
- Ce echipă din Superliga este ”enervantă” pentru Adrian Mutu: ”Din toate punctele de vedere”
- Victorie la debut pentru Costin Amzăr la Al Nasr. Al Gharafa, învinsă drastic în Qatar cu Florinel Coman aflat în afara lotului
Afla mai multe despre: echipa nationala, daniel pancu, catalin cirjan, romania, romania u21, euro 2025, dinamo