You are here:

"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a explicat ce se întâmplă: "Se confirmă lucrurile astea"

"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a explicat ce se întâmplă: "Se confirmă lucrurile astea"

Rapid

Comentarii

Selecţionerul naţionalei U21, Daniel Pancu, consideră că Rapid, echipa sa de suflet, trece printr-o perioadă normală a procesului început odată cu apariţia lui Dan Şucu în acţionariat.

"Ce se întâmplă la Rapid acum este normal"

Rapid Bucureşti a arătat o formă şocantă din play-off-ul trecut şi până acum, cu mai mulţi antrenori schimbaţi şi cu Marius Şumudică văzut drept salvatorul echipei. 

Rapid este doar pe locul 12, cu nouă puncte, sub aşteptări, iar Daniel Pancu îşi menţine explicaţia pentru forma slabă a clubului giuleştean. 

Antrenorul consideră că Marius Şumudică trebuie să modeleze echipa, pentru a avea o identitate de joc, un aspect mai important acum decât rezultatele. 

"Pare o echipă care învaţă pe traseu ce se întâmplă, lucruri normale, dacă ne gândim prin ce a trecut. Totuşi, la investiţiile mari care s-au făcut acolo, mă aşteptam ca lucrurile să fie aşezate şi evoluate din punctul ăsta de vedere.

Eu rămân la aceeaşi părere pe care o spun de trei ani de zile, adică am spus-o şi public şi se confirmă lucrurile astea. Rapid, în primul rand, trebuie să aibă o identitate de joc până să aibă rezultate şi consider că ei au greşit ţinând cont de rezultate, pentru că investiţiile nu iţi aduc rezultate automat. Concurezi cu alţii, aceleaşi investiţii le mai fac alte patru, cinci cluburi din România, în străinătate sunt 10 care investesc la fel ca tine. 

Adică ce se întâmplă la Rapid acum este normal. Este nevoie de timp, de multa răbdare şi de filosofie a jocului. Să ai ceva, pentru că jocul Rapidului are suişuri şi coborâşuri de trei ani de zile, cu serii de 10 victorii, cu serii de 10 jocuri cu cinci înfrângeri, cinci egaluri şi nu e normal, trebuie să ajungă undeva", a declarat rapidistul Daniel Pancu. 

Daniel Pancu, despre situaţia de la Rapid: "Nu au un concept de trei ani de zile"

Idol al tribunelor din Giuleşti, Daniel Pancu şi-a continuat discursul cu aspectele negative ale situaţiei actuale de la Rapid, însă el a identiticat şi investiţiile bune ale acţionarilor. 

"Au investit mult şi în tineri şi este un lucru bun, doar că acei tineri trebuie să joace pentru a evolua, pentru că le scade valoarea stând pe bancă.

Câţiva dintre ei ar trebui împrumutaţi daca mă întrebaţi pe mine, dar revin şi spun că principala lor problema e că nu au identitatea lor de fotbal. Nu au un fotbal, nu au sistem, nu au un concept de trei ani de zile, au schimbat antrenori. Antrenorii au fost de profil diferit", a mai spus fostul atacant de la Rapid, Daniel Pancu

Afla mai multe despre: daniel pancudaniel pancu rapid 

viewscnt
Articole similare