Florinel Coman (25 de ani) dă semne că revine la forma care l-a consacrat, iar atacantul de la FCSB a mărturisit, în cadrul unui interviu acordat Orange Sport, un eveniment important din viaţa sa, care ar fi contribuit din plin la reuşitele din ultima perioadă.
Naşterea fetiţei, moment zero şi pentru cariera lui Florinel Coman la FCSB? "Mi-a schimbat viaţa în bine"
Florinel Coman şi-a recâştigat locul de titular la FCSB, în ultima perioadă, semn că a trecut peste accidentările repetate, care i-au măcinat cariera. În acest sezon a reuşit opt goluri şi şase pase deicisve, în 37 de meciuri, iar revenirea sa poate fi pusă şi pe seama liniştii de care se bucură în viaţa personală.
Atacantul lateral de la FCSB s-a căsătorit civil în vara anului trecut cu Ioana Timofeciuc, iar la scurt timp a venit un nou membru al familiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Florinel Coman susţine că naşterea fetiţei, Kasia, l-a schimbat, odată cu trecerea timpului. Atacantul de la FCSB a recunoscut că este responsabil, iar acesta a dezvăluit cum s-au derulat evenimentele de la naşterea copilului său, care pare să-i fi influenţat în bine şi cariera de fotbalist.
"Mi-a schimbat viaţa în bine. Prima dată n-am realizat. Atunci când s-a născut, nu am realizat, dar când a început să crească mi-am dat seama că trebuie să am grijă de ele până la urmă, pentru că am două fete în casă şi eu sunt bărbatul. Fetiţa mă va lua exemplu pe mine, aşa că trebuie să fiu foarte atent la cum mă comport şi cum gestionez anumite situaţii.
(n.r. - când s-a născut) Eram în cantonament şi am primit un telefon pe la 3, 4 dimineaţa şi mi-a spus să vin, deoarece credea că va naşte. Am plecat la Constanţa, pentru că acolo a născut, în bazin cu apă caldă. Am ajuns la Constanţa şi s-a născut. Am stat foarte mult acolo, am asistat la naştere, n-am avut nicio problemă.
Chiar eram acolo şi nu realizam ce mi se va întâmpla. Medicul mi-a dat-o în braţe şi e un sentiment pe care n-am cum să-l explic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Petrec foarte mult timp cu ea, îi citesc poezii. Este foarte atentă, acum a început să spună câteva chestii acolo. Este super, super. Oricum, eu mi-am dorit la 24-25 de ani să fac primul copil şi m-am pregătit pentru treaba asta, aşa că n-am nicio problemă", a mărturisit Florinel Coman, într-un interviu pentru Orange Sport.
- Citește și
- Valentin Mihăilă a revenit pe gazon şi are un nou obiectiv în Serie B. Mesajul internaţionalului român
- David Popovici, mesaj de Paşte: "Încercaţi să petreceţi cât mai mult timp cu familia, eu asta o să fac, şi staţi sănătoşi. Faceţi sport" | VIDEO
- Alarmă la CFR Cluj după ce Deac s-a accidentat: ”A căzut foarte urât. Jos pălăria pentru tot ce face la vârsta lui” | EXCLUSIV
- Amenda primită de britanici din partea WTA pentru că nu au primit sportive ruse şi belaruse la Wimbledon a fost redusă
- Sabrina Voinea, medalie de bronz la sol, la CE de gimnastică din Antalya, la prima sa participare ca senioară
- EXCLUSIV | Viorel Moldovan l-a criticat pe Dan Petrescu după meciul cu Sepsi. ”Orice face arbitrul, ţie nu îţi convine”
- Reacţia lui Xavi în privinţa plecării lui Gavi. Ce a declarat antrenorul Barcelonei: "Eu nu cred asta"
- Shakira şi Pique au bătut palma în privinţa custodiei copiilor. Cât vor sta Milan şi Sasha cu fostul fotbalist
Afla mai multe despre: florinel coman, ioana timofeciuc, florinel coman tata