Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Manchester United a avut cu Sevilla 2-0 la pauză, dar o repriză secundă de coşmar! Fiorentina, scorul serii. Toate rezultatele din Europa League şi Conference League, AICI

Manchester United a avut cu Sevilla 2-0 la pauză, dar o repriză secundă de coşmar! Fiorentina, scorul serii. Toate rezultatele din Europa League şi Conference League, AICI

UEFA Europa League

Comentarii

A fost o nouă seară plină de evenimente în competiţiile europene. Dacă marţi şi miercuri au avut loc meciurile din Champions League, ziua de joi a oferit partidele din prima manşă a sferturilor de finală din Europa League şi Conference League.

Europa League

Manchester United a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2, cu Sevilla, după o repriză a doua de coşmar.

Manchester United va avea de luptat pentru calificare. ”Diavolii” au condus cu 2-0 încă din minutul 21, prin dubla lui Sabitzer, şi au mai avut o bară, prin Antony.

Dar andaluzii au lovit pe final de meci, datorită a două autogoluri, prin Malacia şi Maguire, iar echipa spaniolă păstrează şanse de calificare în semifinale.

Juventus Torino a învins-o pe Sporting Lisabona, scor 1-0, în prima manşă a sferturilor de finală din Europa League.

La Torino, într-un meci  în care portarii Szczesny si Adan au fost oamenii cheie, victoria gazdelor a fost adusă de un gol marcat în minutul 73, de Gatti.

Juventus a învins la limită şi calificarea se va juca la Lisabona, dar torinezii l-au recuperat pe Pogba, care a intrat pe teren în minutul 85. 

Returul meciurilor din sferturile de finală se dispută joi, 20 aprilie.

Meciurile disputate joi, în manşa întâi a sferturilor de finală din Europa League:

  • Feyenoord – AS Roma 1-0 (Wieffer 53)
  • Bayer Leverkusen – Union St Gilloise 1-1 (Wirtz 83 / Boniface 51)
  • Juventus Torino – Sporting Lisabona 1-0 (Gatti 73)
  • Manchester United – Sevilla 2-2 (Sabitzer 14, 21 / Malacia 84 autogol, En-Nesyri 90+2)

Conference League

Fiorentina a învins-o, în deplasare, pe Lech Poznan, scor 4-1, în prima manşă a sferturilor de finală din Conference League. 

Fiorentina nu a avut probleme la Poznan, chiar dacă polonezii au reuşit să egaleze în minutul 20.

Au urmat trei goluri care au clarificat soarta partidei şi care sunt îndeajuns pentru a aduce calificarea în semifinale grupării viola.

Nice a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat în deplasare, la Basel.

Gazdele au deschis scorul prin Amdouni, din penalty, dar Moffi a adus pe Nice în avantaj cu o dublă realizată în opt minute.

Amdouni a restabilit egalitatea şi calificarea se decide la Nisa, săptămâna viitoare.

Returul meciurilor din sferturile de finală se dispută joi, 20 aprilie.

Meciurile disputate joi, în manşa întâi a sferturilor de finală din Conference League:

  • Gent – West Ham United 1-1 (Cuypers 57 / Ings 45+3)
  • Basel – Nice 2-2 (Amdouni 26 penalty, 71 / Moffi 38, 45+1)
  • Anderlecht – AZ Alkmaar 2-0 (Murillo 22, Ashimeru 70)
  • Lech Poznan – Fiorentina 1-4 (Velde 20 / Cabral 4, Gonzalez 41, Bonaventura 58. Ikone 63)

Afla mai multe despre: europa leagueconference leaguemanchester united 

viewscnt
Articole similare