Marius Şumudică are de gestionat o situaţie dificilă în Arabia Saudită, la Al-Raed, care are probleme de lot. Antrenorul plănuieşte transferuri abia din sezonul următor.
Îşi transferă Marius Şumudică fotbaliştii preferaţi la Al-Raed?
Antrenorul român a avut grijă ca în lotul fiecărei echipe pe care a antrenat-o să aibă cel puţin câţiva fotbalişti români. Marius Şumudică i-a adus în străinătate pe Denis Alibec, Constantin Budescu, Alexandru Maxim sau Alin Toşca, dar acum are transferurile blocate la Al-Raed.
Clubul nu poate legitima jucători, iar principalului i s-a transmis să se descurce cu ce are la dispoziţie.
Marius Şumudică ia în calcul să transfere fotbaliştii doriţi abia din sezonul următor, în care sper să se afle tot în prima ligă a Arabiei Saudite.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Nu ştiu ce se va întâmpla cu noi. Avem transferurile blocate. Am şase jucători accidentaţi şi aici staff-ul este ieşit din discuţii. Sunt probleme de articulaţii, de operaţii, care nu ţin de noi. Ăsta a fost norocul meu în ghilimele, să spun aşa.
Joc cu unii jucători care jucau anul trecut sau erau rezerve şi a trebuit să-i schimb cu cinci, şase jucători ca şi cum ar fi titulari şi e destul de greu. Practic eu stau în doi fundaşi centrali. Mâine (n.r. - sâmbătă) este ultima zi de transferuri în Arabia Saudită, dar am fost anunţat că nu se vor deschide transferurile.
Mi s-a spus să iau jucători de la academie. Sper să rămânem în prima liga să nu avem niciun fel de problema, dar la anul se va da drumul la opt străini în primii şi doar trei localnici şi atunci va trebui să-ţi aduci jucători buni care să facă diferenţa", a declarat Marius Şumudică.
- Al-Raed e pe locul 11 în campionat, cu 16 puncte adunate în 15 meciuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Ofertă uluitoare venită din Vest pentru căpitanul echipei. Afacerea care poate scăpa clubul din Superligă de datorii: ”Nu pleacă sub suma asta”
- LIVE VIDEO | UTA Arad - CS Mioveni, ACUM, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. Duel între ultimele două clasate. Trupa lui Dică deschide scorul
- Dioszegi intervine după ce presa maghiară a dezvăluit de unde vin banii de salarii la Sepsi | EXCLUSIV
- Universitatea Craiova a lămurit situaţia antrenorului principal. Papură sau Neagoe? Cine va sta pe margine la meciul cu Hermannstadt
- Ce şi-a cumpărat Dani Alves de la economatul din penitenciar: conserve cu ton, iaurt, şampon şi băuturi energizante. Avocaţii săi susţin că şi-a schimbat versiunea asupra faptelor
- David Popovici poate părăsi România. Motivul dezvăluit de Camelia Potec: ”Jocurile Olimpice de la Paris din 2024”
- Alexi Pitu, analizat de L’Equipe. Cum îl văd francezii pe românul adus de Bordeaux
- Măsură fără precedent anunţată de Răzvan Burleanu! "Să suspendăm, pentru doi ani, licenţele antrenorilor din umbră"
- ”Eu nu m-am bucurat de asta când eram la CFR Cluj”. Şumudică iartă, dar nu uită: ”Bravo lor!”. Ce spune tehnicianul de Nelu Varga şi de Dan Petrescu
Afla mai multe despre: marius sumudica