Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mititelu pregăteşte surpriza! De unde vine noul antrenor la U Craiova 1948. Napoli, tăiat de pe listă: "Îl vreau pe cel mai bun"

Mititelu pregăteşte surpriza! De unde vine noul antrenor la U Craiova 1948. Napoli, tăiat de pe listă: "Îl vreau pe cel mai bun"

FC U Craiova

Comentarii

Patronul echipei U Craiova 1948, Adrian Mititelu, a oferit un indiciu în privinţa noului antrenor al echipei. Inevitabil, varianta Nicolo Napoli a fost vehiculată, dar afaceristul nu se gândeşte să-i ofere şansa revenirii.

De unde vrea să aducă antrenor Adrian Mititelu la U Craiova 1948

Locul de antrenor principal la U Craiova 1948 este vacant. Marius Croitoru a demisionat, după un parcurs slab al echipei în startul Superligii. În ciuda a patru variante apărute pentru U Craiova 1948, Adrian Mititelu a oferit câteva răspunsuri. 

După ce a anunţat că vinde gratis U Craiova 1948, Adrian Mititelu l-a tăiat de pe listă pe Nicolo Napoli, a spus că din România nu are ce antrenor să aducă şi a dat de înţeles că următorul antrenor ar putea fi adus din străinătate. 

"Mi-e şi teamă să angajez un antrenor, că poţi aduce un antrenor si-ţi poate distruge echipa cu tâmpeniile lui. Nu pot să-l las dacă văd că-mi distruge echipa.

Îl vreau pe cel mai bun, dar poate nu e cel mai bun pentru noi. Dacă ar fi după mine, l-aş pune pe Dan Petrescu. Dar cum nu se poate cu Dan Petrescu, nu am pe cine din România. Sunt multe propuneri, dar mi-e teamă să angajez un antrenor român.

Nu se întoarce nici Nicolo Napoli. Abia de săptămâna viitoare poate voi discuta cu un antrenor", a declarat Adrian Mititelu. 

Afaceristul le-a cerut suporterilor să nu mai pună presiune pe echipă şi să nu mai avanseze scenarii, care, din punctul său de vedere, nu sunt adevărate. 

"Nu voi puneţi antrenorul, nu voi stabiliţi ce jucători sunt buni sau răi. Eu decid! Chiar dacă vă supăraţi şi veţi fi şi mai puţini la meciuri, că aşa se întâmplă la Craiova, poate vor veni 100-200 în tribună, dar voi merge pe linia mea, nu pe cea impusă de galerie. Au fost la greu lângă noi, dar ei nu stabilesc antrenorul. Când galeria stabileşte antrenorul, se alege praful! E anormal ca galeria să se întâlnească cu antrenorul în afara clubului, nu e corect. Vă cer să nu mai puneţi presiune, ne băgaţi în debandadă şi la retrogradare", a adăugat Adrian Mititelu. 

Adrian Mititelu: "Poate era mai bine pentru echipă să mă bag peste Croitoru"

„Antrenorul nu a gestionat pregătirea echipei. Eu iau deciziile în funcţie de interesul clubului, eu ştiu ce trebuie făcut la acest club. I-am dat libertate totală, nu i-am zis niciodată ce jucător să bage. Deşi poate era mai bine pentru echipă să mă bag peste Croitoru.

Doar am întrebat de ce nu joacă unul sau altul. Cine ne împiedica să-l dăm pe Croitoru afară fără scandal? Nu-l puteam da afară până acum? A fost dorinţa lui şi a venit într-un moment în care nu mai puteam continua, din motive pe care nu le pot spune. Ne-am despărţit amiabil. E un antrenor bun, dar aici a dat greş. 

Avem lot de locurile trei, patru. Croitoru a fost angajat să facă treabă. I s-au asigurat toate condiţiile, a primit un lot foarte valoros şi a început bine. Dar a terminat prost. O echipă joacă fotbal aşa cum o pregăteşte antrenorul. El a fost comandatul oştirii, el a decis tot. Nimeni nu a făcut altceva ce nu a vrut Croitoru. 

Are condiţii bune spre foarte bune. Cine putea să aibă ceva cu el? Eu chiar am fost entuziasmant în prima lui perioadă. Când echipa joacă în aşa hal, apar probleme. Ca principiu, antrenorul e de vină. Jocul colectiv suferă. Nu poţi rămâne la nicio echipă, dacă joacă aşa”, a adăugat patronul lui U Craiova 1948

Marius Croitoru a lăsat-o pe U Craiova 1948 pe locul 11 în Superligă

În urma discuţiilor după înfrângerea cu Chindia Târgovişte, Marius Croitoru a reziliat de comun acord contractul cu clubul FC U Craiova 1948, acest lucru realizându-se la dorinţa expresă a antrenorului.

În aceste condiţii, banca tehnică va fi asigurată, până la anunţarea noului antrenor, de cuplul Paul Răducan - Florin Drăgan.

 

Afla mai multe despre: adrian mititelumarius croitoruantrenor u craiova 1948 

viewscnt
Articole similare