Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

MM Stoica a dezvăluit abaterea care i-ar putea costa pe jucătorii de la FCSB. ”Am vorbit cu Radaslavescu. A avut probleme” | EXCLUSIV

MM Stoica a dezvăluit abaterea care i-ar putea costa pe jucătorii de la FCSB. ”Am vorbit cu Radaslavescu. A avut probleme” | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Mihai Stoica a vorbit despre felul în care FCSB gestionează situaţiile în care jucătorii se întorc din vacanţe cu kilograme în plus.

Radaslavescu a avut probleme cu greutatea! MM Stoica: ”A consultat un nutriţionist”

Invitat în studioul Orange Sport, MM Stoica a dezvăluit că fotbaliştii care se nu se întorc cu greutatea optimă din vacanţă sunt amendaţi de club, în cazul în care depăşesc cu un kilogram pragul stabilit. Preşedintele Consiliului de Administraţie al vicecampioanei a declarat că Eduard Radaslavescu s-a confruntat cu problemele cu greutatea în trecut, însă jucătorul crescut de Farul l-a asigurat pe oficialul FCSB că acest lucru nu se va mai întâmpla.

”La noi se plătesc amenzi pentru kilograme, s-au plătit şi până acum, dar nu cred că va fi cazul. Cu Radalsavescu am vorbit, că a avut probleme în trecut, dar m-a asigurat că nu vor fi probleme.

A consultat un nutriţionist, sunt unii jucători care nu au arderile atât de rapide precum alţii, dar sunt sigur că nu vor fi probleme. La peste un kilogram în plus încep amenzile”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

FCSB a plecat în cantonamentul din Antalya

FCSB începe cantonamentul cel mai târziu dintre toate echipele. Luni, echipa a plecat în Turcia, pentru un cantonament care se va desfăşura până pe 21 ianuarie.

În Antalya, lotul condus de Elias Charalambous se va pregăti la Gloria Sports Arena, unde FCSB va disputa şi singurul meci amical al cantonamentului, pe 14 ianuarie, împotriva ocupantei locului 3 din campionatul Austriei, LASK. Ora de disputare a jocului cu austriecii va fi anunţată ulterior.

FCSB va disputa prima partidă oficială din 2024 pe 22 ianuarie, pe Arena Naţională, împotriva celor de la UTA Arad, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. 

Afla mai multe despre: superligăfcsbmihai stoicaeduard radaslavescu 

viewscnt
Articole similare