Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

MM Stoica neagă varianta "umilinţei" la schimbarea lui Radaslavescu: "Care e problema? A fost nervos Papeau când a ieşit?" | EXCLUSIV

MM Stoica neagă varianta "umilinţei" la schimbarea lui Radaslavescu: "Care e problema? A fost nervos Papeau când a ieşit?" | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

MM Stoica a vorbit despre scandalul "umilinţei" de la schimbarea lui Eduard Radaslavescu din minutul 28 al partidei dintre Farul şi FCSB, câştigată de vice-campioana României cu scorul de 1-0.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FCSB-ului a vorbit despre situaţia lui Eduard Radaslavescu, jucătorul schimbat în minutul 28 al partidei dintre Farul şi FCSB. Radaslavescu a fost înlocuit de Octavian Popescu, jucător care a avut parte de o repriză secundă solidă pentru echipa sa.

Mihai Stoica neagă orice acuzaţie de "umilinţă" la adresa lui Radaslavescu şi consideră că înlocuirea a fost realizată cu scopul de a revitaliza flancul drept al defensivei "roş-albastre", prin introducerea lui Octavian Popescu, fotbalist care ar putea opri din acţiunile Farului de pe acel flanc.

Oficialul celor de la FCSB a făcut o comparaţie între schimbările realizate de Gheorghe Hagi la partida dintre Farul şi FCSB disputată în luna ianuarie a anului trecut şi schimbarea lui Radaslavescu.

Mihai Stoica a făcut referire şi la reacţiile lui Jayson Papeau şi Christopher Braun, jucători care au reacţionat nervos la schimbare, la partida dintre Universitatea Craiova şi Rapid.

Răspunsul lui Mihai Stoica după acuzaţiile de umilinţă

"Chestia asta cu Radaslavescu mă şocează. N-a fost nimeni umilit, cum n-a fost nici Kiki în minutul 27 la meciul din ianuarie, nici Baravykas schimbat în minutul 35 de Sîrbu, la partida de pe 29 ianuarie 2023. Sunt decizii tehnico-tactice, noi aveam foarte mari probleme cu Radaslavescu.

Creţu, în mod normal nu trebuia să joace, avea probleme medicale, n-a putut, trebuia făcută o schimbare urgent, se crea o superiortate în partea dreaptă a defensivei noastre. Când a intrat Octavian Popescu e clar că nu mai putea să urce Dussaut, este un jucător dezechilibrant, ultimele 30 de minute foarte bune.

Cum adică umilit, ce chestie? N-a dictat schimbarea, a fost o decizie luată în timpul meciului, astea au fost discuţiile noastre, decizia noastră, am discutat <<ce facem, avem probleme, trebuie să acţionam>>. Nu există nicio schimbare fară să discutam în prealabil, nu există aşa ceva, a fost o decizie luată de noi. Elias, Pintili şi cu mine, şi Gigi, care spune da sau nu.

Cum adică de ce vedem imaginile, ce? Că e nervos jucătorul? Bineînţeles că lui i-a picat prost şi jucătorii s-au dus să îl încurajeze, ceea ce este complet normal, dar care e umilinţă? E un copil de 19 ani, normal că în momentul când te schimbă în minutul 28 nu iţi pica bine, care e problema? 

Orice jucător e nervos, a fost nervos Papeau când a ieşit? I-a convenit schimbarea? Lui Braun? Nu i-au umilit, nu, fiindcă au fost schimbaţi în repriza secundă. Mie trebuie să îmi explice specialiştii care văd umilinţă de ce nu e umilinţă la Kiki, la Baravykas?

Şi care e problema? Dacă e Hagi la mijloc, poate să iasă jucător în minutul 28 fară să fie umilit, exact aici vreau să am dreptate, nu este nicio umilinţă. Schimbarea rămâne schimbare, un jucător ieşit în minutul 28 este un jucător care nu şi-a îndeplinit sarcinile de joc.

Trebuia făcută schimbare.  Dacă Radaslavescu rămânea în teren puteam să avem probleme, daca era 1-0 pentru ei aveam probleme foarte mari. Am spus, Creţu nu era 100%, nici Lixandru care era în zona aia nu era foarte bine, nu puteam să îi schimbăm şi pe Creţu şi pe Radaslavescu.

Creţu nu mai putea, în momentul în care tu, Radaslavescu, nu cobori cu Dussaut, avem probleme mari. Nu era problemă de minge pierduta, era problema să vina la om. A fost schimbat un jucător, repet, care nu era bine, a intrat unul care a fost foarte bine şi s-a castigat cel mai important meci din acest an care a fost până acum.", a declarat MM Stoica, la emisiunea Sport Report.

Afla mai multe despre: mm stoicaeduard radaslavescufcsbfarul 

viewscnt
Articole similare