Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Momente răvăşitoare pe Old Trafford! Erik ten Hag a depus marţi o coroană de flori în centrul terenului: "Există doar un singur Bobby Charlton"

Momente răvăşitoare pe Old Trafford! Erik ten Hag a depus marţi o coroană de flori în centrul terenului: "Există doar un singur Bobby Charlton"
Comentarii

Tehnicianul echipei Manchester United, Erik ten Hag, a depus marţi o coroană de flori în centrul terenului de pe Old Trafford, omagiu emoţionant adus marelui Bobby Charlton, înaintea meciului cu FC Copenhaga din grupele Ligii Campionilor.

Omagiu emoţionant adus lui Bobby Charlton: Ten Hag a depus o coroană de flori pe teren, pe Old Trafford

Ten Hag, care l-a caracterizat pe Charlton drept "lider" şi "gigant", fostul coechipier al lui Charlton, Alex Stepney, şi căpitanul echipei Under 19, Dan Gore, au urmat pe teren un cimpoier care cânta " The Red Flag".

Charlton, câştigător al Cupei Mondiale cu Anglia şi unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului Manchester United, a murit sâmbătă, la vârsta de 86 de ani.

"Te iubim, Sir Bobby... un erou pentru milioane de oameni, cel mai bun fotbalist englez pe care l-a văzut vreodată lumea. Vei trăi în inimile noastre pentru totdeauna", a spus crainicul, înainte de a cere să se respecte un minut de reculegere.

Suporterii au început apoi să scandeze "Există doar un singur Bobby Charlton!".

Cu câteva ore înainte de startul meciului, fanii s-au adunat la Trinity Statue de la Old Trafford, cu Charlton, George Best şi Denis Law - trioul de foşti mari jucători ai lui United - aşteptând la coadă pentru a adăuga cu grijă buchete şi fulare la sutele de buchete şi fulare care înconjurau deja baza statuii.

Cuvintele "Sir Bobby Charlton, 1937-2023, Forever Loved" au fost adăugate deasupra intrării principale de pe Old Trafford, o coroană de flori a fost aşezată pe locul lui Charlton în interiorul stadionului, iar jucătorii au purtat banderole negre la meci.

Manchester United a avut emoţii pentru victoria cu Copenhaga, din grupele Champions League, după ce echipa daneză a ratat un penalty pe final. 

Afla mai multe despre: manchester unitedbobby charltonerik ten hag 

viewscnt
Articole similare