În ultima etapă a turului sezonului regular, FCSB a întâlnit-o pe Sepsi, la Sântu Gheorghe, şi a reuşit să se impună, graţie unei prestaţii de excepţie a lui Ştefan Târnovanu. În urma confuntării, Nicolae Dică a tras concluziile pentru echipa sa.
FCSB a reuşit să lege a patra victorie la rând în campionat, după ce a învins-o pe Sepsi, scor 1-0, graţie unei prestaţii de excepţie a portarului Ştefan Târnovanu.
Covăsnenii au avut o multitudine de ocazii, dar goalkeeper-ul s-a achitat de toate datoriile, iar vicecampioana a reuşit să urce pe locul şase în clasament.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În urma victoriei, Nicolae Dică şi-a lăudat jucătorii, în special pe Ştefan Târnovanu, şi a dezvăluit că o discuţie cu MM Stoica, din urma înfrângerii cu Universitatea Craiova, i-a dat încrederea că poate ”redresa corabia”.
Momentul decisiv pentru Nicolae Dică la FCSB
”E a patra victorie, mă bucur, îi felicit pe băieţi, am văzut atitudine, un grup unit, asta contează. Am întâlnit o echipă foarte bună, ne-a pus probleme. Tot jocul s-a jucat pe contre.
E important că am reuşit să câştigăm. Târno a făcut o partidă foarte bună, şi la acel 11 metri cred că s-a jucat jocul. Glumeam cu el să joace mereu doar pe terenul ăsta, şi anul trecut a făcut un joc foarte bun aici.
Cu Billel am vorbit înainte de joc că va fi rezervă, am decis să intre aveam nevoie de un jucător care să ţină mai multe de balon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La final am schimat ca să mai tragem de timp, dar şi din cauza problemei sale la genuncghi, să nu riscăm. Avea dreptate arbitrul, am ieşit din zona unde trebuie să stau, îmi asum.
Presiunea nu scade. E un lucru pozitiv că am ajuns pe locurile de play-off, dar deocamdată nu s-a obţinut nimic. Aceste victorii trebuie legate.
Nu mă gândesc la oamenii care mă critică, nu au fost momente bune, dar încerc să iau lucrurile care mă pot ajuta, mereu sunt focusat pe ce am de făcut.
După meciul cu Craiova, am avut o discuţie cu MM, l-am întrebat dacă are încerdere că putem să redresăm corabia, a zis că da şi cred că putem face lucruri bune înainte.
Aşa e, dar am tot încercat, am vorbit cu el, i-am zis să nu mai ţină aşa mult sperăm să nu mai facă aceste greşeli”, a declarat Nicolae Dică.
- Citește și
- ”E pe site-ul clubului? Nu mi s-a comunicat, nu am nimic pe telefon”. Prepeliţă a aflat la interviul de după meci că a fost demis: ”Ştiu că primarul încerca ceva” | VIDEO
- Ce spunea Hagi despre Mutu înaintea disputei dintre cei doi: ”Nu te-am mai auzit zicând asta despre un antrenor”. Declaraţie surpinzătoare a ”Regelui” | EXCLUSIV
- Formaţia din Liga 1 care a reuşit o campanie de transferuri modestă, dar ”are şanse” la play-off: ”Nu a adus nimic pe bani” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: dică