Selecţionerul naţionalei de seniori a României, Edi Iordănescu (44 de ani), a fost prezent, sâmbătă seara, pe stadionul ”Central” din Ovidiu, la partida dintre liderul Farul Constanţa şi campioana CFR Cluj, din ultima etapă a turului din play-off-ul Superligii.
Farul Constanţa s-a impus la limită în duelul cu CFR Cluj, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Adrian Mazilu, în minutul 54, din pasa lui Tudor Băluţă.
Motivul incredibil pentru care Edi Iordănescu nu a stat la lojă la Farul - CFR, ci ”în mijlocul mulţimii”. De ce nu şi-a însoţit selecţionerul oamenii din staff | EXCLUSIV
La meciul de la Ovidiu a asistat şi selecţionerul României, Edi Iordănescu. După ce a fost apostrofat recent de Gică Popescu pentru că a ocolit meciurile de acasă ale Farului , selecţionerul a decis să fie prezent la duelul dintre liderul Superligii şi campioana României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, acesta şi-a făcut apariţia într-un loc neaşteptat pe stadion. Edi Iordănecu nu a mers la tribuna oficială a stadionului, aşa cum se obişnuieşte, ci a decis să stea la tribuna 1, alături de suporterii Farului şi câţiva prieteni.
Selecţionerul României a preferat să procedeze cu toate că, potrivit informaţiilor Orange Sport, staff-ul naţionalei are rezervate în permanenţă şase locuri în loja stadionului de la Ovidiu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Edi Iordănescu nu a fost singur, ci cu oameni din staff. Însă, aceştia au stat la loja oficială, în timp ce Edi a preferat să fie în tribună, ”în mijlocul mulţimii”.
Având în vedere cele precizate, devine tot mai clar că ar fi vorba de un gest de revoltă al selecţionerului.
În timpul meciului, Edi părea relaxat, degajat, bucuros de spectacolul fotbalistic, chiar dacă, în esenţă, misiunea sa era una mult mai complexă.
Recent, înainte de meciurile naţionalei României cu Andorra şi Belarus, preşedintele Farului, Gică Popescu, anunţa public că este deranjat de faptul că selecţionerul a ocolit meciurile de acasă ale echipei de la malul mării.
"Mă întrebam şi încercam să-mi aduc aminte dacă l-am avut pe selecţioner la un meci al Farului. La niciunul, exceptând meciul de pe Arena Naţională, dar mă gândesc că atunci n-a venit să ne vădă pe noi. A venit să vadă FCSB.
Cred că am fi meritat o prezenţă a selecţionerului la Farul, fiind echipa care a stat 80% din acest sezon pe primul loc, cel puţin de aparenţe.
Să fi venit să se uite, pentru că eram echipa de pe primul loc, echipa care în mod normal... Clubul care dă foarte, foarte mulţi jucători la juniori, la naţională (n.r. - prima reprezentativă) mai puţin, dar măcar de aparenţe să fi venit la un meci al echipei noastre.
Vin secunzii, dar când e echipa de pe primul loc faci un efort, te urci în maşină, două ore până la Constanţa. Vezi un meci şi pleci acasă. Eu m-aş fi aşteptat să-l văd cel puţin la un meci", afirma Gică Popescu, pentru Orange Sport, în luna martie.
Totodată, în urma prezenţei surprinzătoare a lui Edi Iordănescu între oameni la Farul - CFR, acesta a fost criticat de încă doi foşti mari jucători ai echipei naţionale, Viorel Moldovan şi Florin Răducioiu.
- Citește și
- Laszlo Balint şi-a ”pus în dificultate” jucătorii după o nouă înfrângere! Cu ce întrebare i-a surprins în vestiar
- Adrian Petre s-a ”reprofilat”! Ce ce se ocupă fostul atacant al FCSB, după ce a rămas, din nou, liber de contract | VIDEO
- ”Este prima dată în istorie”. Mihai Rotaru, uluit de ce s-a întâmplat la Universitatea Craiova în urmă cu câteva zile
Afla mai multe despre: edi iordanescu, farul cfr, echipa nationala