Aflată într-o luptă împotriva retrogradării, FC Botoşani încearcă cu disperare să aducă întăriri la club, iar duminică a anunţat două noi transferuri. Ayrton Mboko (25 de ani), plecat de la Farul, şi Gabriel Mutombo, plecat de la Troyes, din Ligue 1, au semnat oficial.
Pentru prima dată în ultimii ani, FC Botoşani nu doar că nu mai este pretendentă la play-off, ci chiar are şanse de a retrograda în eşalonul secund.
Plecarea lui Marius Croitoru i-a afectat serios pe moldoveni, care nu au reuşit să dea acelaşi randament sub comanda lui Mihai Teja sau Mihai Ciobanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În acest context, Valeriu Iftime l-a adus pe Flavius Stoican la club, pentru a salva echipa, şi deja rezolvă întăriri pentru noul tehnician.
Gabriel Mutombo, transferat de FC Botoşani
Gabriel Mutombo, un apărător de la Troyes, din Ligue 1, a fost primul transfer anunţat de moldoveni duminică.
”Bun venit, Gabriel Mutombo! FC Botoşani îşi întăreşte defensiva cu Gabriel Mutombo, un fundaş central francez, adus din Ligue 1, de la Troyes.
În vârstă de 26 de ani, apărătorul măsoară 1,91 m şi a mai evoluat în carieră pentru Angers, Bastia, Orleáns (Franţa) şi Vilafranquense (Portugalia).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Clubul nostru îi doreşte multă baftă lui Gabriel şi îi urează să aibă parte de cât mai multe realizări în tricoul roş-alb-albastru!”, se arată în mesajul postat de moldoveni.
I se alătură Ayrton Mboko
Două ore mai târziu, Botoşani a anunţat oficial şi transferul lui Ayrton Mboko, fost jucător la Clinceni şi Farul, care tocmai a părăsit echipa pregătită de Gică Hagi.
”Bun venit, Ayrton Mboko! FC Botoşani anunţă că l-a transferat pe fundaşul dreapta belgian Ayrton Mboko, liber de contract după despărţirea de liderul Farul Constanţa.
În vârstă de 25 de ani, acesta s-a aflat la începutul carierei în curtea celor de la Standard Liège, evoluând la echipele U17, U19 şi U21 ale belgienilor.
La nivel de seniori, pe lângă experienţa de la gruparea lui Gheorghe Hagi, Mboko a mai jucat pentru Union Saint Gilloise, KFCO Beerschot (Belgia) şi Academica Clinceni.
Clubul nostru îi doreşte mult succes şi speră să aibă parte de o perioadă cât mai bună la Botoşani!”, au mai transmis cei de la Botoşani.
Pe lângă veniri, FC Botoşani ar căuta să rezolve şi mai multe despărţiri, patronul Valeriu Iftime fiind dezamăgit de mai mulţi dintre fotbaliştii săi.
- Citește și
- Cel mai bogat fotbalist din Superligă? Cum şi-a investit averea impresionantă: ”Cu banii aceştia, stai cu familia la Monaco” | EXCLUSIV
- Bogdan Rusu a rupt tăcerea! Unde va ajunge după plecarea de la FCSB şi cum comentează scurta perioadă petrecută la Bucureşti: ”Nu accept asta”
- Decizie incredibilă a FCSB! Echipa a plecat în cantonament în Antalya, dar antrenorul principal a rămas acasă. Cine a dat ordinul
- Cel mai iubit jucător de la FCSB: ”Mulţi îmi cer tricouri. Nouă din 10 îmi cer tricoul lui” | EXCLUSIV
- Întrebări-fulger cu Tavi Popescu! Cum a reacţionat MM Stoica la răspunsurile jucătorului de la FCSB şi cu ce l-a ”ameninţat”: ”A stricat-o” | VIDEO EXCLUSIV
- Tânărul fotbalist în care rapidiştii îşi pun mari speranţe: ”Va ajunge departe”. Jucătorul a debutat deja la prima echipă şi i se prevede un viitor strălucit
- A plecat de la FCSB, refuzând o ofertă uriaşă pentru a semna cu Farul, dar ”Regele” a renunţat la el după jumătate de sezon: ”Voiam să lucrez cu Hagi” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: botoşani