Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Opriţa: ”Dacă eram în Liga 1, poate aveam mai multe meciuri cu o asemenea atmosferă”. Cum a reacţionat când a fost întrebat de Talpan

Opriţa: ”Dacă eram în Liga 1, poate aveam mai multe meciuri cu o asemenea atmosferă”. Cum a reacţionat când a fost întrebat de Talpan

Steaua

Comentarii

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Daniel Opriţa (42 de ani), a tras concluziile după remiza fără goluri cu Rapid, în Cupa României.

Steaua şi Rapid au încheiat la egalitate, scor 0-0, într-un meci din grupa a 2-a a Cupei României.

”Militarii” au avut prima ocazie pe Ghencea, în minutul 22, la şutul lui Sierra. În minutul 48, tot gazdele au trecut pe lângă gol, prin Chipirliu. 

Rapid nu a avut ocazii clare până la şutul lui Borja Valle, din minutul 90, iar ritmul partidei nu a fost unul deosebit, astfel că meciul s-a încheiat fără vreun gol marcat.

Opriţa: ”Am avut vreo 15 mingi şi au dispărut îin galeria Rapidului”

La finalul meciului, Daniel Opriţa s-a arătat mulţumit de rezultat, a lăudat atmosfera creată de cele două galerii şi nu a vrut să audă de Florin Talpan.

”Ne-am mobilizat foarte bine, dar ne-am lăsat şi dominaţi, e greu cu Rapidul să joci pe contre, pentru că are jucători valoroşi, cu viteză. Nu pot să spun că e rău egalul, dar puteam să câştigăm cu puţină şansă.

E greu să se motiveze la Liga 2. Aşa se întâmpla şi când eram eu jucător, veneam după un meci de cupele europene şi mergeam la Bistriţa sau la Piatra Neamţ, pierdeam sau făceam egal. Era greu să mă motivez.

Toate meciurile rămase pentru noi sunt finale, pentru că nu mai sunt puncte. Mâine dimineaţă plecăm la Dumbrăviţa, lotul e subţire, suntem vreo 14, nu e uşor.

Aşa ar trebui să fie la toate meciurile. Poate că aveam parte de mai multe meciuri cu o asemenea atmosferă dacă eram în Liga 1. A fost un duel foarte frumos şi spectaculos. Suporterii trebuie felicitaţi.

Eu ce să zic? Nu vreau să răspund, eu nu vreau să-i mai răspund. Merg mai departe eu. Nu aud când întrebaţi despre acest personaj (n.r. Florin Talpan). Nu doar despre mine vorbeşte. Dacă nu poate să-l oprească cineva care e mai în măsură... Eu nu vreau să răspund, îl las să vorbească atât cât vrea.

A fost o problemă, nu era uşor. Am avut vreo 15 mingi şi au dispărut, nu s-au mai dat înapoi din galeria Rapidului. Era nevoie de nişte plasă în spatele porţii, dar nu pot să le pun eu”, a declarat Daniel Opriţa, conform Prima Sport.

În urma acestei remize, Rapid conduce în grupa 2 a Cupei României, cu 4 puncte. În clasament urmează, cu câte trei puncte, CFR şi Universitatea Cluj, în timp ce CSA Steaua ocupă poziţia a patra, cu un punct.

Afla mai multe despre: steauadaniel opritacupa romanieiliga 2 

viewscnt
Articole similare