Marius Croitoru a răbufnit după eşecul cu UTA Arad, în etapa a şaptea din Superligă.
FC U Craiova 1948 a pierdut duelul cu UTA Arad, scor 1-2, şi a ajuns la al doilea eşec consecutiv în Superligă.
Cu şapte puncte acumulate în şapte etape, formaţia din Bănie se clasează în partea inferioară a clasamentului.
Croitoru a dat vina pe jucători după eşecul cu UTA Arad: ”Performanţa înseamnă presiune”
La finalul meciului de la Arad, Marius Croitoru a avut un discurs acid la adresa jucătorilor săi, în care a adus de mai multe ori în discuţie vorba de ”presiune”, unde unii dintre elevii săi nu îi pot face faţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul oltenilor a evidenţiat greşelile individuale ale elevilor săi, greşeli de care au profitat adversarii de la UTA Arad.
”Un meci frumos. Cred că v-a plăcut tuturor, v-am zis că va fi un meci deschis. Păcat că nu mi-am recunoscut băieţii în prima repriză pentru că nu sunt ei şi nu e valoarea lor ce au arătat în prima repriză.
Din păcate nu am avut forţa să revenim, dar trebuie să le dea de gândit pentru că nu cred că există echipă în România care să ne pună probleme decât dacă ni le punem noi.
Fotbalul de performanţă înseamnă presiune. Din păcate unii jucători o resimt şi se elimină singuri pentru că fotbalul de performanţă înseamnă numai un singur lucru: presiune. Trebuie s-o suporţi. Nu o suporţi, te elimini singur.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ei trebuie să înţeleagă că performanţa înseamnă presiune, trăieşti cu ea, te culci cu ea, te trezeşti cu ea.
Ok, presiune a fost, dar golurile vin din greşeli personale. Aici e problema că dacă m-ar fi făcut şah mat, ok, sunt de acord”, a declarat Croitoru, după meci.
- Citește și
- A dat primul gol şi face un anunţ neaşteptat: ”Mi-am setat să dau 15. Mai sunt 14”. Golgheter surpriză în Superligă la finalul sezonului?
- Capitolul la care UTA Arad a rămas datoare după trei victorii din trei pe teren propriu. Anunţul lui Ilie Poenaru: ”Trebuie!”
- Gigi Becali n-a glumit: plan pentru a construi cu fonduri europene stadionul de 100.000 de locuri. Ce răspuns a primit finanţatorul FCSB
Afla mai multe despre: marius croitoru, craiova