Tavi Popescu se află în vizorul unei echipe importante din Europa, în urma formei bune arătate în 2022.
Tavi Popescu a explodat cu adevărat la începutul lui 2022 şi s-a dezvoltat într-unul dintre cei mai de temut jucători din Liga 1.
De la un tânăr de mare perspectivă, fotbalistul de 19 ani a devenit unul dintre cei mai buni jucători din campionatul nostru, aproape peste noapte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Popescu a început acest an cu două goluri de senzaţie în primele două meciuri, împotriva CFR-ului şi lui Dinamo, înainte de a încheia la fel sezonul regular.
”Tricolorul” a marcat de la o distanţă incredibilă împotriva lui FC Voluntari, în prelungirile partidei, aducând FCSB-ului victoria în cel mai dramatic mod posibil.
Prestaţiile sale de senzaţie l-au adus în atenţia echipei naţionale, iar Edi Iordănescu l-a convocat la prima sa acţiune ca selecţioner şi l-a introdus în ambele partide amicale disputate.
Deşi a prins minute în tricoul României doar de pe bancă, viitorul lui Tavi Popescu încă arată promiţător, iar jucătorul este deja dorit de un club uriaş din Europa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Primul gigant al Europei care pune ochii pe Tavi Popescu
Conform prosport.ro, Benfica ar fi foarte interesată de fotbalistul cu două apariţii pentru echipa naţională şi ar fi dispusă să îi facă o ofertă importantă lui Gigi Becali.
Formaţia care tocmai a fost înfrântă de Liverpool în sferturile Champions League ar pregăti o propunere de 10 milioane de euro şi procente semnificative dintr-un viitor transfer pentru perla FCSB-ului.
Totuşi, Gigi Becali afirma că ar fi dispus să accepte doar oferte de peste 50 de milioane de euro pentru Tavi Popescu, astfel că Benfica ar fi nevoită să îşi crească exponenţial propunerea pentru ”tricolor”.
FCSB de abia a încasat 13 milioane de euro pentru transferul lui Dennis Man, jucător de la care patronul formaţiei roş-albastră avea mult mai mici aşteptări.
În orice caz, este foarte probabil că Tavi Popescu va doborî recordul de vânzare stabilit de Dennis Man, dar în acelaşi timp este foarte improbabil ca Gigi Becali să obţină suma de transfer dorită.
În prezent, Popescu este cotat la trei milioane de euro de transfermarkt.com.
- Citește și
- Edi Iordănescu, îndemnat să renunţe la Dennis Man şi să convoace un jucător din Liga 1 în locul său: ”Sunt convins că va face treabă”
- Stadion nou şi planuri măreţe pentru una dintre revelaţiile Ligii 1! Ultimele detalii despre proiect: ”Domnul ministru a înţeles foarte bine”
- Panică la FC Argeş! Jean Vlădoiu a anunţat că echipa îşi poate pierde sprijinul financiar. Răspunsul primarului: ”Au venit patru jucători la mine în birou”
Afla mai multe despre: tavi popescu