You are here:

Primul transfer din era Marian Copilu la Petrolul! Fostul coechipier al lui Bănel Nicoliţă urmează să efectueze vizita medicală şi să semneze

Primul transfer din era Marian Copilu la Petrolul! Fostul coechipier al lui Bănel Nicoliţă urmează să efectueze vizita medicală şi să semnezegalerie foto

Petrolul

Comentarii

Petrolul Ploieşti este aproape de a rezolva primul transfer din era Marian Copilu. Fostul coechipier al lui Bănel Nicoliţă de la Saint-Ettiene, Ismael Diomande (30 de ani), care ar fi ajuns la un acord cu clubul şi ar urma să efectueze vizita medicală şi să semneze contractul.

Afectată de grave probleme financiare încă din ultimul sezon în Liga 2, Petrolul Ploieşti pare să îşi fi găsit într-un final o cale de salvare, datorită lui Marian Copilu.

Fostul oficial de la CFR Cluj şi Universitatea Craiova se află în fruntea unui grup care a preluat clubul şi face eforturi nu doar pentru a îi salva pe ”lupii galbeni”, ci şi pentru a ajuta formaţia să progreseze.

Primul transfer din era Marian Copilu la Petrolul

Aflaţi în play-out după ce visau să ajungă în play-off, pe jucătorii Petrolului îi aşteaptă o luptă grea împotriva retrogradării, iar noua conducere a decis să aducă întăriri.

Potrivit Fanatik, primul transfer din era Marian Copilu ar fi aproape de finalizare, după ce clubul ar fi ajuns la un acord cu mijlocaşul defensiv Ismael Diomande.

Fost coechipier al lui Bănel Nicoliţă la Saint-Ettiene în perioada 2011-2013, fotbalistul de 30 de ani are un CV destul de impresionant, având în vedere să şi-a dat acordul să vină în play-out-ul Superligii.

Cine este Ismael Diomande

Diomande a însumat 18 apariţii, marcând un gol, pentru naţionala Coastei de Fildeş, alături de care a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni în 2015.

Plecat de la Saint-Ettiene în 2016, mijlocaşul a mai petrecut trei ani în Franţa, la Caen, înainte de a pleca în prima aventură în străinătate, în Turcia, la Rizespor.

După un an şi jumătate, a urmat transferul la Konyaspor, iar, după doar încă jumătate de sezon, Diomande a ajuns la Samsunspor, în vara lui 2021, formaţie din al doilea eşalon.

Un motiv de îngrijorare pentru fanii Petrolului ar trebui să fie faptul că mijlocaşul nu a mai jucat un meci oficial de pe 6 noiembrie 2021, adică de aproape un an  şi jumătate!

Acesta a suferit o accidentare dură, care l-a ţinut pe bară până la finalul sezonului trecut. Tras pe linie moartă la începutul acestei stagiun, acesta nu a fost folosit deloc înainte de a fi lăsat liber e contract în iarnă.

Conform sursei citate, transferul lui Ismael Diomande ar fi foarte aproape de finalizare, în contextul în care acesta ar urma să efectueze deja vizita medicală şi să semneze contractul.

Afla mai multe despre: ismael diomande 

viewscnt
Articole similare