Invitat în studioul Orange Sport, MM Stoica a dezvăluit că urmează să aibă loc o revenire neaşteptată la FCSB. Accidentat din aprilie 2021, Ionuţ Panţîru (26 de ani) este aşteptat înapoi la antrenamente în ianuarie 2023, la aproape doi ani după ultimul meci jucat.
În urmă cu câteva sezoane, Ionuţ Panţîru era văzut drept jucătorul care avea să ocupe flancul stâng al apărării FCSB-ului pentru următorii ani.
Fundaşul era titular la echipa roş-albastră şi ar fi putut deveni o opţiune pentru echipa naţională, pe unul dintre posturile cu mari probleme pentru România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Naturalizarea lui Camora ar fi putut să nici nu aibă loc dacă Panţîru nu suferea accidentarea care l-a ţinut pe bară în ultimul an şi jumătate.
Fundaşul stânga s-a accidentat la genunchi pe 25 aprilie 2021, la un meci cu Sepsi, şi s-a operat câteva săptămâni mai târziu, dar încă nu a păşit din nou pe gazon într-un meci oficial.
Revenirea sa a fost amânată de tot felul de alte probleme apărute, dar se pare că acesta ar trebui să se întoarcă la antrenamente în ianuarie.
Nevoit să îşi urmărească coechipierii de pe margine până acum, Panţîru are şanse de a evolua pentru FCSB în a doua parte a acestui sezon, a anunţat MM Stoica.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Invitat în studioul Orange Sport, managerul general de la FCSB a dezvăluit că acesta ar trebui să revină la antrenamentele primei echipe peste 4 luni, la aproape doi ani după ultimul meci disputat.
Revine după aproape doi ani la FCSB
”Panţîru probabil că în ianuarie sper să se antreneze cu echipa. Stă de mult timp, e adevărat. O accidentare ciudată”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.
Revenirea lui Panţîru poate fi de bun augur pentru FCSB, întrucât Risto Radunovic nu are o dublură de meserie pe post.
Alexandru Pantea poate evolua acolo, dar acesta este apărător dreapta de fapt, în timp ce Sorin Şerban are şanse mici să mai fie utilizat după gafele din prima etapă.
Aşadar, dacă reuşeşte să devină 100% apt fizic din nou, Panţîru îi poate face competiţie lui Radunovic pentru postul de titular în flancul stâng al vicecampioanei.
La 26 de ani, fotbalistul cotat la 250.000 de euro de transfermarkt, în condiţiile în care valora 850.000 în urmă cu nici doi ani, încă are timp să îşi pună cariera pe drumul cel bun din nou.
Totuşi, dacă Panţîru nu mai e jucătorul de dinainte de accidentare, FCSB ar putea avea o altă opţiune.
- Citește și
- Edi Iordănescu, indiciu privind viitorul său la naţionala României! Ce a spus în ultima apariţie: "Dacă nu, acest scenariu va continua la infinit"
- Cei patru fotbalişti care ar putea să o conducă pe Farul către titlu: ”Jucători foarte importanţi. Au închegat echipa, se vede” | EXCLUSIV
- Moment fabulos cu Becali şi Mourinho în prim-plan! Cum l-a făcut latifundiarul pe ”The Special One” să izbucnească în râs: ”Ia banul şi pleacă” | VIDEO EXCLUSIV
Afla mai multe despre: mm stoica