You are here:

Mihai Rotaru i-a găsit înlocuitor lui Marian Copilu! Unul dintre cei mai respectaţi conducători din fotbalul românesc, aşteptat la Universitatea Craiova

Mihai Rotaru i-a găsit înlocuitor lui Marian Copilu! Unul dintre cei mai respectaţi conducători din fotbalul românesc, aşteptat la Universitatea Craiovagalerie foto

Superliga

Comentarii

După nici măcar un an petrecut la club, Marian Copilu şi-a dat demisia din conducerea Universităţii Craiova, în urma victoriei cu Petrolul Ploieşti. Patronul Mihai Rotaru i-ar fi găsit deja un înlocuitor acestuia, fiind dornic să aducă în Bănie unul dintre cei mai respectaţi conducători din fotbalul românesc.

Unul dintre cei mai importanţi oameni din conducerea CFR-ului la patru dintre ultimele cinci titluri, Marian Copilu a plecat din Gruia în urma unui scandal monstru, în vara anului trecut.

După înfrângerea cu Steaua Roşie Belgrad şi eliminarea ruşinoasă din play-off-ul Europa League din ultima stagiune, fostul preşedinte al campioanei a fost nevoit să plece, alături de antrenorul Marius Şumudică.

După câteva luni, Copilu a fost adus la Universitatea Craiova, unde a avut un rol important mai ales în startul acestui sezon, când a insistat pentru venirea lui Laszlo Balint pe banca tehnică şi transferul lui Giedrius Arlauskis.

Numai că antrenorul ales de fostul conducător al oltenilor a fost demis după doar şapte partide, în timp ce portarul adus de el la club a apucat să debuteze cu doar o zi înainte ca acesta să demisioneze.

Mihai Rotaru i-a găsit înlocuitor lui Marian Copilu

Conform Gsp, Marian Copilu a dorit să plece din Bănie întrucât influenţa sa a scăzut drastic în mandatul lui Mirel Rădoi, motiv pentru care nu şi-ar fi dorit să continue la club.

Sursa citată menţionează şi că Mihai Rotaru i-ar fi găsit deja un înlocuitor fostului conducător al Universităţii Craiova, în forma unuia dintre cei mai respectaţi oameni din domeniu.

Dani Coman (43 de ani), în continuare liber de contract după despărţirea de Hermannstadt, ar fi persoana pe care patronul formaţiei oltene ar dorit în locul lui Copilu.

Fostul portar a părăsit-o pe Hermannstadt după ce a ajutat-o să revină în Liga 1, afectat şi nemulţumit de condiţiile de la club, specific de problemele financiare.

Coman a mai fost dorit de CFR Cluj, dar nu a făcut pasul în Gruia până acum, ocupând funcţii de conducere la doar două echipe, Astra Giurgiu, alături de care a câştigat titlul, şi Hermannstadt.

Şi FC Voluntari s-ar fi interesat de serviciile conducătorului, însă acesta a negat vreun contact cu clubul ilfovean.

Afla mai multe despre: universitatea craiova 

viewscnt
Articole similare