You are here:

Irina Deleanu, entuziasmată pentru ce urmează! "Ne pregătim intens, facem ultimele retuşuri săptămâna aceasta"

Irina Deleanu, entuziasmată pentru ce urmează! "Ne pregătim intens, facem ultimele retuşuri săptămâna aceasta"galerie foto

Gimnastică

Comentarii

Amalia Lică se află în plină pregătire pentru Europenele de gimnastică ritmică de la Budapesta, iar în iunie are admiterea la liceu! Cea mai bună junioară din România merge în Ungaria să îşi apere titlul european în proba de măciuci, iar Irina Deleanu a prefaţat competiţia.

Sacrificiile unei campioane! Învaţă pentru Evaluarea Naţională la antrenament

Amalia Lică, cea mai bună junioară de gimnastică ritmică din România, trage tare înaintea celor mai dificile examene atât pe plan sportiv, cât şi şcolar.

Elevă în clasa a VIII -a, ea se pregăteşte de Campionatele Europene de la Budapesta, care vor avea loc săptămâna viitoare, iar la finalul lui iunie, va susţine examenul de admitere la liceu.

Amalia merge la Budapesta cu gânduri mari.

„Important este să fie o medalie cât mai strălucitoare. Am puţine emoţii, dar încerc să nu mă gândesc neapărat la emoţii şi să le folosesc constructiv , cel mai tare mă bucur că mai e puţin şi concurez”, a declarat Amalia Lică, componentă a lotului naţional de gimnastică ritmică al României, pentru Sportsnet.  

Pentru Amalia, şcoala este la fel de importantă ca şi sportul de performanţă pe care îl practică de la 5 ani. Când poate, la antrenamente citeşte şi învaţă pentru examen.

 „Da, de obicei mai vin cu caietele mai scriu. Până începe antrenamentul” - Amalia Lică, componentă a lotului naţional de gimnastică ritmică al României.

Cu o lună înaintea primului examen important din viaţa sa, adolescenta se simte pregătită!

„Am emoţii şi pentru examenul de admitere, dar eu zic că merge destul de bine pregătirea şi pentru examen şi sper să fie cât mai bine” - Amalia Lică, componentă a lotului naţional de gimnastică ritmică al României. 

Cu toate acestea, ea a făcut şi o mărturisire!

„Între o problemă de geometrie în spaţiu şi un antrenament de 3 ore, aleg antrenamentul” - Amalia Lică, componentă a lotului naţional de junioare de gimnastică ritmică al României.

Are meditaţii până la ora 22.00

Sportiva spune că are o perioadă extrem de încărcată şi de solicitantă.

 „O zi de-a mea decurge astfel: dimineaţă la antrenament, stau în sală câte ore trebuie, nu e un program fix, stau în sală până iese toată treaba bine. Câteodată seara am meditaţii de la 19:30 la 21:30 şi de la 20:00 la 22:00. Am un antrenament pe zi, dar e mai lung, nu sunt două mai scurte şi şcoala dimineaţă” - Amalia Lică, componentă a lotului naţional de junioare de gimnastică ritmică al României. 

Înaintea Europenelor de la Budapesta, Irina Deleanu, şefa de la ritmică, nu lipseşte de la niciun antrenament de-al fetelor. Ea recunoaşte că pentru Amalia, 2024 este un an plin de provocări.

„Este dificil, dar ea reuşeşte să îmbine şi antrenamentele şi meditaţiile şi pregătirea pentru admiterea la liceu” - Irina Deleanu, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică.  

Irina Deleanu îşi doreşte ca delegaţia României să se întoarcă de la Budapesta cu medalii europene.

„Îmi doresc două medalii şi cred că sunt şi posibile adică este un obiectiv destul de realizabil. Îmi doresc o medalie la echipe la junioare şi poate în finalele pe obiecte o medalie la individual” - Irina Deleanu, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică. 

Campionatele Europene de senioare şi junioare de gimnastică ritmică vor avea loc între 22-26 mai. La Budapesta, România merge cu 3 senioare, Annaliese Drăgan, Christina Drăgan şi Andreea Verdeş şi două junioare, Amalia Lică şi Lisa Garac, plus sportivele din proba de ansamblu. Annaliese Drăgan va concura la toate cele 4 obiecte: minge, cerc, măciuci şi panglică, sora ei, Christina la cerc, minge şi măciuci şi Andreea Verdeş la panglică.

Amalia Lică va concura în 3 probe, cerc, măciuci şi panglică, iar Lisa Garac la minge. În proba de ansamblu, sportivele vor concura la 5 cercuri, 3 panglici şi două mingi.

În capitala Ungariei, pe românce le aşteaptă un concurs greu.

 „Ne pregătim intens, facem ultimele retuşuri săptămâna aceasta, încercăm să facem şi volum, dar şi calitate, concursul va fi destul de greu. Gimnastele noastre vor concura cu 4 obiecte în aceeaşi zi şi va fi un concurs lung pentru ele, un concurs în care trebuie să stea pe picioare circa 6-7 ore” - Irina Deleanu, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică.

La ultima competiţie la care a participat, Cupa Europei, de la Baku, Amalia Lică a câştigat două medalii de argint, în finalele de la minge şi măciuci şi una de bronz în proba pe echipe, alături de Lisa Garac.

Clujul, capitala mondială a gimnasticii ritmice

Graţia, eleganţa şi emoţiile revin la Cluj în luna iulie, atunci când oraşul din Ardeal va fi gazda Cupei Mondiale Challenge, o competiţie de top a gimnasticii ritmice. Evenimentul va avea loc în perioada 12-14, iar biletele vor fi puse în vânzare în scurt timp. În 2027, tot la Cluj-Napoca se va desfăşura Campionatul Mondial de Gimnastică pentru Junioare.

Afla mai multe despre: irina deleanuamalia licagimnastica ritmica 

viewscnt
Articole similare