Toni Petrea (47 de ani) a vorbit despre cum se purtau discuţiile interne dintre el şi Gigi Becali. Fostul antrenor de la FCSB ”a dat din casă” cu privire la implicarea pe care o avea latifundiarul în cadrul echipei sale.
Toni Petrea s-a despărţit la începutul sezonului de FCSB, iar în locul său a ajuns Nicolae Dică. Între timp, a plecat şi el de la echipă.
În acest moment, formaţia bucureşteană, care a fost sub comanda lui Mihai Pintilii, este în căutarea unui nou antrenor principal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În ceea ce-l priveşte pe Toni Petrea, acesta a ajuns la Chindia, pe care a transformat-o. De când a preluat-o, gruparea dâmboviţeană nu a mai cunoscut înfrângerea în campionat.
”S-a creat o imagine greşită”. Toni Petrea a ”dat din casă” despre FCSB: ”Îl înţeleg pe domnul Becali”
Referitor la precedenta sa aventură desfăşurată la FCSB, Toni Petrea a povestit modul în care Gigi Becali se implica la club şi ce hotărâri se luau în cadrul echipei.
“Discuţiile se leagă de ceea ce s-a întâmplat la FCSB. Este un club privat unde există un patron care îşi bagă banii. Nu aş vrea să discut despre chestia asta, dar s-a creat o imagine greşită.
Cu domnul Becali discutam şi veneam cu argumente pro şi contra referitor la jucătorii care trebuie să joace. Nu mi-a spus să joc cu unul sau cu altul. Nu s-a întâmplat aşa ceva. Dar şi dumneavoastră dacă aţi avea o afacere v-aţi implica îndeaproape.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Chiar dacă nu aveţi cunoştinţe într-un anumit domeniu, trebuie să supravegheaţi ce se întâmplă. Este normal să îl înţeleg pe domnul Becali. Trăim într-o societate capitalistă, sunt investiţii făcute, automat trebuie să te gândeşti şi la ce poţi să scoţi.
Nu mi s-a părut greu să fiu antrenor la FCSB. Mi s-a părut foarte bine, a fost foarte bine. Am avut onoarea să antrenez o echipă atât de mare. Mi s-a mai spus că sunt mai relaxat acum decât atunci când antrenam la FCSB. Dar nu simt asta. Eu cred că sunt la fel.
Îmi plac antrenorii ofensivi, cei care pun presiune pe adversar, gen Klopp sau Guardiola. Din România nu vreau să dau exemple, că nu vreau să se supere cineva.
Ca şi stil, ca filozofie, îmi place de Jurgen Klopp. Nu mă gândesc unde plec şi ce fac. Sunt la Chindia şi trebuie să scot maximum de la echipă. Am contract până în vară.
Nu o să discut la iarnă despre prelungire. O să terminăm sezonul şi sper să ne îndeplinim obiectivul de salvare de la retrogradare şi o să vedem”, a declarat Toni Petrea, conform Fanatik.
- Citește și
- Nicolae Dică se compară cu trei dintre cei mai bine cotaţi antrenori trecuţi prin Liga 1: ”Ştii cât făceam cu ei?” | EXCLUSIV
- ”Cel mai mare regret” al străinului cu cele mai multe goluri din Liga 1! Fotbalistul şi-ar fi dorit să îmbrace tricoul României | EXCLUSIV
- Florin Bratu, aproape de o revenire surprinzătoare pe banca tehnică! O formaţie din Superliga l-ar dori: ”E în primele cinci echipe din România”
Afla mai multe despre: fcsb, toni petrea