Vladislav Blănuţă, fotbalistul din Republica Moldova al celor de la FC U Craiova, a vorbit la finalul victoriei echipei sale cu Dinamo, scor 2-1.
Atacantul central al celor de la FC U Craiova 1948 în partida cu Dinamo a fost trecut la capitolul minusuri pe lista lui Giovanni Costantino după partida din Bănie.
Deşi echipa sa a obţinut victoria, aceasta a venit în urma reuşitelor colegilor săi din compartimentul median, Juan Bauza, care a marcat un gol spectaculos şi Yassine Bahassa.
Blănuţă a recunoscut că prestaţia sa din partida cu Dinamo nu se numără în rândul celor mai bune prestaţii ale lui în tricoul Craiovei şi a încercat să explice de ce nu a reuşit să contribuie decisiv la reuşitele echipei sale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vladislav Blănuţă: "Nu am fost destul de concentrat"
"Suntem fericiţi că am obţinut cele trei puncte. A fost greu, sincer, mai ales pentru mine, am ratat mult. Am încercat să ajut echipa cu gol sau assist, dar se pare că nu a fost ziua mea. Nu am fost destul de concentrat şi am ratat.
Îi mulţumesc staff-ului că are încredere în mine, dar cel mai important e să învăţ ceva din lucrurile astea. Clasamentul e cam strâns şi, de la meci la meci, se joacă soarta campionatului.
Ne-am propus fim cât mai sus în clasament, depinde de meciuri, undeori câştigi, uneori pierzi, dar e important să te lupţi", a declarat Vladislav Blănuţă, la finalul meciului.
Antrenorul său, italianul Giovanni Costantino încă speră că atacantul său din Republica Moldova poate progresa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Blănuţă nu are încă multă experienţă. Cred că este un jucător cu mare calitate. Nu este posibil să ratezi atâtea ocazii, dar cred că are un viitor strălucit." a spus Costantino, la finalul partidei.
- Citește și
- "Este incredibil". Giovanni Costantino, complet impresionat de reuşita lui Bauza. Ce jucător l-a nemulţumit pe italian
- A început Turneul celor Şase Naţiuni! Franţa - Irlanda, ACUM, pe Orange Sport 3. Campioana ediţiei din 2023 debutează la Marseille
- Zeljko Kopic, după FCU Craiova - Dinamo 2-1: „Astăzi mi-am dat seama că lucrurile nu funcţionează!”
- Juan Bauza a fost întrebat dacă pleacă în Golf. ”Vom analiza şi vom lua cea mai bună decizie”
- Întăriri serioase la o echipă din Superligă! Patronul îi face pe plac antrenorului, după startul bun de an: ”Aducem, facem!” | EXCLUSIV
- Cinci jucătoare din România pe tabloul principal şi şapte în calificări, la Transylvania Open
- Barcelona l-a analizat pe Ianis Hagi înainte de meciul cu Alaves. Ce au scris catalanii
Afla mai multe despre: fc u craiova, giovanni costantino, vladislav blanuta, dinamo