Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Simbolul” Rapidului, ofertat de două ori de Gigi Becali! Dezvăluire incendiară: ”Pentru acei oameni, merita să trădez. Am fost dezamăgit” | EXCLUSIV

”Simbolul” Rapidului, ofertat de două ori de Gigi Becali! Dezvăluire incendiară: ”Pentru acei oameni, merita să trădez. Am fost dezamăgit” | EXCLUSIVgalerie foto

Rapid

Comentarii

Invitat la podcastul Orange Sport SportCast cu Sile, Daniel Pancu (45 de ani), ”simbolul” Rapidului, a dezvăluit că a primit, în timpul carierei, o ofertă de la Steaua şi două de la FCSB. Fostul atacant a fost tentat să trădeze, dar nu a făcut-o, datorită afecţiunii sale faţă de fanii giuleşteni.

Născut la Iaşi, Daniel Pancu a fost crescut în academia Politehnicii şi a debutat la nivel de seniori în Copou, în 1995, pe când avea doar 18 ani.

După doi ani alături de prima echipă a moldovenilor, fostul atacant a făcut pasul în Giuleşti, urmând să devină un simbol al Rapidului, cu peste 250 de apariţii în tricoul vişiniu.

Deşi le-a mai reprezentat şi pe Vaslui şi Voluntari pe prima scenă a fotbalului românesc, numele lui Pancu este asociat de toată lumea cu clubul Rapid, dar destinul său putea fi complet altul.

Înainte de a sosi în Giuleşti, ”Pancone” a fost în probe la Steaua, dar nu a rămas în Ghencea, deşi era dorit de club, după ce ”militarii” au refuzat să plătească suma plătit de Poli Iaşi.

Ajuns apoi la Rapid, Daniel Pancu a mai primit o ofertă de la Steaua, în 2002, pe care a refuzat-o, înainte de a mai spune nu şi FCSB-ului de două ori, în 2006 şi 2008.

Actualul selecţioner de la U20 a recunoscut că a fost tentat să trădeze clubul, din pricina unor persoane din Giuleşti care l-au dezamăgit, dar a ales să nu o facă datorită fanilor.

”Simbolul” Rapidului, ofertat de două ori de Gigi Becali

Te ataşezi de când intri acolo. Ei nu suportă trădarea. Venisem în 96', în 97' am fost întrebat şi am spus de atunci <<nu voi juca niciodată la Dinamo sau la Steaua>>. M-am ţinut de promisiune.

(n.r. a fost greu să te ţii?) Tentaţiile au fost. Au fost pentru că am fost şi eu dezamăgit la rândul meu de oameni, de cum s-au comportat oamenii din anumite perioade scurte de la Rapid cu mine.

Pentru acei oameni, merita să trădez, dar pentru restul, susţinătorii şi oamenii care veneau etapă de etapă la meciuri, suporterii Rapidului, nu, nu există.

(n.r. de câte ori ai fost ofertat) De Steaua de trei ori, 2002, 2006, 2008 (n.r. a doua şi a treia ofertă au venit din partea FCSB). Dacă era destinul, se întâmpla de la început, din 96'.

În 96' am fost în vară la Steaua, am jucat două meciuri, la Cupa Ligii nu ştiu cum, cu Dinamo şi Braşov, nu au plătit 150.000 de dolari, doar 110.000 plăteau ei pe atunci pe jucători.

Iaşi nu a vrut să mă dea, peste două-trei luni am ajuns la Rapid. 110.000 a fost ultimul preţ al lor, pe Denis Şerban cred că au plătit 200.000 şi ceva, în vara aia.

Pe Narcis Răducanu, pe Ciocoiu iarăşi... cred că pe ei doi cam suma asta au plătit-o, că alea erau sumele. Practic, ei ne chemau la un fel de trial, pe cei mai buni jucători din provincie.

Ne dădeau posibilitatea să ne antrenăm o săptămână acolo, să jucăm două jocuri, după care luau deciziile. (n.r. ai jucat bine atunci?) Am jucat, da.

(n.r. crezi că meritai să fii păstrat?) Nu a fost de păstrat, a fost de preţ. (n.r. zici că au dat pe Denis Şerban 200.000) Da, puteau să dea şi pe mine. A fost doar diferenţa de preţ.

(n.r. te-a înrăit chestia aia) Nu, pentru că nu ţinea de mine. Poate dacă Poli Iaşi accepta suma de 110.000 de dolari, jucam la Steaua. Şi era cu totul alt destin, altă situaţie.

Nu mai ştia de Pancu la Rapid nimeni. Era marele avantaj că jucam direct în Liga Campionilor. Ei pe asta se bazau când luau jucători la preţurile astea.

Şi salariile erau de 10.000 de dolari pe an, care erau în două-trei-patru tranşe. La Rapid mi-au dat mai mult mi-au dat 15.000. Dar erau prime mari la Champions League.

Din salarii nu câştigau mai nimic, dar câştigau de cinci ori, 10 ori un salariu din meciurile alea”, a declarat Daniel Pancu, pentru Orange Sport.

Podcastul integral cu Daniel Pancu poate fi vizionat AICI:

Afla mai multe despre: daniel pancu 

viewscnt
Articole similare